INSTANȚA a DECIS: TARABELE de LEMN din TOMIS 3 RĂMÂN ÎNCHISE
INSTANȚA a DECIS: TARABELE de LEMN din TOMIS 3 RĂMÂN ÎNCHISE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIonuţ C. a cerut Tribunalului Constanţa suspendarea executării actului administrativ, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa, prin care i-a fost anulată autorizația de funcționare care îi permitea să desfășoare activități economice la amplasamentul tip tonetă situat în Piața Tomis 3, apreciind că nu este temeinică. Primăria a luat această decizie deoarece amplasamentele tip tonetă sunt amplasate la o distanță mai mică de 150 metri în linie dreaptă față de piețele agroalimentare.
Motivarea lui Ionuţ C.
Reclamantul arată că, la data de 07.07.2021, i-a fost comunicată Dispoziția nr.2954/05.07.2021 iar din conținutul acesteia a constatat faptul că nu conține motivul de anulare a autorizației, deși cuprinde unele referiri la texte legale, respectiv articole din HCL.427/2017, nu conține referiri la motivele de fapt pentru care a fost adoptată această măsură. Deoarece dispoziţia a intrat în vigoare în ziua următoare, reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea economică, fiindu-i creat un prejudiciu patrimonial. În situaţia reclamantului mai sunt încă alte 13 tonete care au fost de asemenea închise de către Primărie.
Răspunsul Primăriei
Primăria Constanţa a menţionat că propunerea privind anularea autorizației de funcționare a avut la baza verificările din teren efectuate de către inspectorii din cadrul Direcției generale poliția locală și ai Direcției patrimoniu și cadastru. Prin emiterea actului administrativ. S-a dispus anularea autorizației de funcționare pentru desfășurarea de activități economice cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public nr.237/23.02.2021 eliberată de Primăria Constanţa, pentru comercializare „legume fructe”, situată în zona Complex Comercial Tomis III, având ca titular pe Ionuţ C. SRL; la baza acestei dispoziții a stat referatul întocmit de către Direcția autorizare și sprijin operatori economici- Serviciul autorizare operatori economici.
Ce a spus instanţa
Instanţa a concluzionat că simplul fapt că punerea în executare a dispoziției ar conduce la o diminuare a veniturilor reclamantei, nu constituie un motiv de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât există posibilitatea recuperării ulterioare a eventualului prejudiciu, inclusiv prin acoperirea venitului nerealizat de către autoritatea publică, în condiţiile anulării actului administrativ nelegal si netemeinic. Pe de altă parte, deși s-a invocat o expunere financiară iminentă a reclamantului, nedovedită de altfel, ce ar putea conduce chiar la încetarea desfășurării activității comerciale ce face obiectul de activitate al acesteia, aceste aspecte nu pot fi primite în speță, deoarece reclamantul își poate continua activitatea fie în cadrul pieței agroalimentare din zonă, cu respectarea cerințelor impuse pentru desfășurarea activității în acest spațiu, fie prin desfășurarea activității comerciale într-o altă locație din zonă, situată la o distantă superioară de 150 m de piața agroalimentară, în condiţiile obţinerii unei noi autorizații de funcționare. Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au decis respingerea acţiunii lui Ionuţ C. ca nefondată. Sentinţa a fost comunicată pe 21 iulie 2021 şi nu este definitivă, urmând a se judeca recursul.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News