Instanța supremă sesizează la CCR legea privind desființarea pensiilor speciale. Lista celor care pierd bani
Instanța supremă sesizează la CCR legea privind desființarea pensiilor speciale. Lista celor care pierd bani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎnalta Curte de Casație și Justiție urmează să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la legea adoptată astăzi de Camera Deputaților, prin care sunt abrogate pensiile speciale ale parlamentarilor, magistraților, primarilor, diplomaților și judecătorilor CCR. Legea a fost adoptată în condițiile în care grefierii au protestat astăzi și au discutat cu premierul, iar mai mulți magistrați au organizat proteste în ultimele zile.
Președinte Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat măsurile necesare pentru convocarea Secțiilor Unite pentru ziua de miercuri, la ora 18:00. Potrivit informațiilor Digi24, ședința a fost convocată pentru a discuta sesizarea legii la CCR.
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat după votul din plenul Parlamentului că PNL și-a îndeplinit una dintre cele mai importante promisiuni din campania electorală și anume anularea pensiilor speciale.
„PNL a livrat cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale, cum am spus românilor că vom depune vom susține și vom duce la final un proiect de Lege în Parlament, pentru eliminarea pensiilor speciale. Nu au fost 30 de zile, a fost nevoie de 60 de zile pentru că acest proiect să ajungă la votul final. PNL a demonstrat că prin tăierea pensiilor speciale putem găsii inclusiv acele resurse financiare necesare pentru plata alocațiilor, cu rectificarea de la 1 august, astfel încât aceste alocații să fie în plată”, a declarat Florin Roman, citat de Mediafax.
El a subliniat că votul de marți din Parlament nu a fost unul împotrivă anumitor persoane și reprezintă echitate pentru toți cei care contribuie la pensii, iar proiectul trebuie să treacă prin filtrul de constituționalitate al CCR.
„Votul nu a fost unul împotriva cuiva, a fost un vot de echitate pentru cei care contribuie la sistemul public de pensii, practic așa cum știți pe proiectul partidului PNL. (...) A fost un vot covârșitor în favoarea acestui proiect. Nu am de unde să știu ce va decide Curtea Constituțională, orice proiect de lege care ajunge să fie votat trece prin filtru de constituționalitate”, a precizat liderul deputatilor PNL.
Printre categoriile de profesii care vor rămâne fără pensii speciale dacă legea propusă de PNL adoptată de Parlament intră în vigoare se numără magistrații, primarii, deputații și senatorii, diplomații și judecătorii CCR. Eliminarea pensiilor nu s-ar aplica în cazul militarilor, polițiștilor sau sportivilor.
Proiectul de lege adoptat marți de Parlament are în vedere eliminarea pensiilor speciale de serviciu pentru următoarele categorii:
- deputaţi şi senatori;
- judecători şi procurori;
- personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor;
- foști șefi de stat; aleșii locali;
- personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice;
- funcţionari publici cu statul special;
- funcţionari publici parlamentari;
- membrilor corpului diplomatic şi consular al României;
- membrilor Curţii Constituţionale;
- personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
- personalul Curții de Conturi.
Conform proiectului adoptat marți de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, indemnizațiile speciale nu sunt eliminate în cazul militarilor, polițiștilor, sportivilor de performanță, artiștilor, jurnaliștilor și personalului din cadrul instituției Avocatul Poporului.
Propunerea legislativă a primit votul favorabil al 247 de deputați, iar 21 s-au abținut. Actul normativ va merge la președintele României pentru promulgare. Legea poate fi atacată la Curtea Constituțională, scrie digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News