Integrarea studenților pe piața muncii, dezbătută la Năvodari
Integrarea studenților pe piața muncii, dezbătută la Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestȘcoala română de Afaceri Brăila în parteneriat cu Primăria Năvodari și Universitatea Ovidius Constanța, a organizat, miercuri, 3 iulie a.c., la Casa de Cultură Năvodari, evenimentul „Integrarea studenților pe piața muncii în procesul trecerii de la școala la viața activă”.
Temele propuse au fost: recunoașterea problemelor actuale ale studenților privind integrarea lor pe piața muncii, rolul autorităților locale și centrale în atragerea tinerilor absolvenți, fondurile europene modalități de implicare comune, cerințe ale agenților economici de la viitorii angajați.
La eveniment au participat tineri din orașul Năvodari, studenți de la Universitatea Ovidius, reprezentanți ai Primăriei Năvodari, agenți economici din domeniul serviciilor publice (salubritate, termoficare); mediului , Horeca și industrie alimentară.
„Am participat la o întâlnire cu studenții din Năvodari în cadrul evenimentului „Integrarea studenților pe piața muncii în procesul trecerii de la școala la viata activă”. Este vorba despre un proiect cu fonduri europene privind pregătirea studenților pentru piața muncii, prin stagii de practică și identificarea oportunităților de angajare, mai ales în domeniul studiilor.
Sunt tată de studentă și problemele cu care se confruntă studenții îmi sunt cunoscute. În momentul în care am aflat de o astfel de discuție m-am gândit la câte am eu de învățat de la acești tineri ca să pot înțelege ce ar trebui să mai fac pentru Orașul Năvodari, deoarece ei sunt obiectivi. Îmi doresc o comunicare mult mai bună și mai eficientă între autorități și comunitate, îmi doresc să fim deschiși, să putem sta în fața acestor tineri cu fruntea sus”, a afirmat primarul Florin Chelaru, după întrunire.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News