REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
30.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Interpol R. Moldova: Magnatul pro-rus fugar Ilan Şor a revenit în Israel

Interpol R. Moldova: Magnatul pro-rus fugar Ilan Şor a revenit în Israel

A.F. 12 noiembrie 2023 | 20:51 760

Magnatul pro-rus fugit în Israel Ilan Şor, acuzat de autorităţile din Republica Moldova că a supravegheat o schemă de "cumpărare" a alegătorilor, s-a întors în Israel după ce părăsise această ţară, a anunţat duminică un oficial al Interpol - relatează Reuters.

Interpol R. Moldova: Magnatul pro-rus fugar Ilan sor a revenit in IsraelIlan Şor, sursa foto: Ilan Shor/Facebook

Viorel Ţentiu, şeful biroului Interpol din Republica Moldova, a declarat că Şor s-a întors în Israel miercurea trecută pe calea aerului, dar oficialii israelieni nu au putut spune unde a fost sau de unde a plecat zborul său.

''Tot ce avem este confirmarea că a aterizat pe aeroportul Ben Gurion, dar nu se ştie unde s-a dus sau de unde s-a întors'', a declarat Ţentiu pentru televiziunea de stat Moldova-1.

Ţentiu anunţase anterior că Şor a plecat din Israel marţi 6 noiembrie. Oficialul a spus că toate statele membre Interpol au fost rugate să raporteze dacă acesta se află pe teritoriul lor.

Şor nu a putut fi contactat pentru comentarii.

El a fost condamnat în contumacie în aprilie la 15 ani de închisoare de către un tribunal moldovean pentru o fraudă bancară de un miliard de dolari şi a organizat timp de luni de zile, din Israel, proteste de stradă în Republica Moldova pentru a cere demisia guvernului proeuropean al preşedintei Maia Sandu.

Curtea Constituţională a scos partidul său în afara legii, iar autorităţile au interzis aliaţilor săi să candideze la alegerile locale de săptămâna trecută pe listele unui alt partid.

Oficialii moldoveni l-au acuzat pe Şor că a transferat în Republica Moldova echivalentul a 50 de milioane de euro pentru "cumpărarea" alegătorilor.

Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a acuzat Moscova că a complotat pentru a o înlătura. Ea face campanie pentru a asigura aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Rusia respinge acuzaţiile preşedintei moldovene şi o acuză pe aceasta că duce o campanie antirusească şi că a insuflat o atmosferă antirusească în Republica Moldova, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
kazaria, cuprindea cumva si actuala republica moldova? nimeni nu i-a raspuns, ptr ca este evreu?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712