REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 10 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6848
17.4° Constanța Marți, 10 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6848
 

Investiție de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 și Poarta 9 va avea patru benzi

Investiție de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 și Poarta 9 va avea patru benzi

Mirela PASCAL 10 septembrie 2024 | 00:00 197

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a demarat procedurile în vederea extinderii la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 şi joncţiunea obiectivului „Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Proiectul este unul mai vechi, gândit cu ceva ani în urmă, așa că până la lucrările propriu-zise vor mai trece câte luni, poate chiar ani. Recent, compania a scos la licitație contractul privind execuția lucrărilor de extindere la 4 benzi a drumului mai sus menționat. Valoarea contractului se ridică la 148.424.000.00 lei, echivalentul a 30 de milioane de euro.

Investitie de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 si Poarta 9 va avea patru benziPoarta 7

Portul Constanța este cel mai important port maritim al României și cel mai mare port la Marea Neagră, reprezentând totodată un nod de tranzit major ce face legătura între Europa de Vest și Est-Centrală cu Asia Centrală și Orientul Îndepărtat și având o amplasare geografică strategică, beneficiind de conexiunea cu Dunărea, cu rețeaua rutieră și cu rețeaua de cale ferată.

În scopul asigurării unei conexiuni rutiere spre portul Constanța (zonele de Nord și de Sud) care să asigure devierea traficului greu din interiorul municipiului Constanța, în ultimii ani s-au realizat 2 proiecte importante: - autostrada București  Constanța (A2) și varianta de ocolire a municipiului Constanța (A4) și podul rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Din cauza vecinătăţii cu oraşul Constanța, porţile de acces existente în zona de Nord a portului Constanța, cu intrare prin oraș, sunt utilizate pentru accesul persoanelor: pietonal sau cu mijloace specifice de transport persoane, a autovehiculelor utilitare şi a autovehiculelor fără încărcătură și, în condiții speciale, şi cu încărcătură, cu masa totală mai mică de 3,5 t.

Această situaţie se va menţine şi în continuare deoarece autovehiculele grele pentru transport mărfuri nu au acces pe trama stradală a oraşului. Astfel, în prezent, autovehiculele grele destinate transportului de marfă care au ca destinaţie zona de Nord a portului Constanța au acces numai prin porţile P7 şi P9.

Investitie de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 si Poarta 9 va avea patru benzi

Accesul traficului dinspre A4 în portul Constanța se realizează printr-un sens giratoriu (la intersecția dintre A4, noul pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră și drumul care asigură legătura între porțile P7 şi P9 ale portului Constanța). Poarta P7 reprezintă accesul principal pentru autovehiculele grele de transport marfă şi în special pentru transportul cerealelor. În acelaşi timp, poarta P7 asigură accesul şi pentru transportul persoanelor cu mijloace de transport adecvate. Întregul drum exterior pe care se asigură legătura între porțile P7 şi P9 are îmbrăcămintea degradată, congestionează traficul iar viteza medie de circulație pe acesta este sub 20 km/h.

Acesta a fost realizat inițial ca drum tehnologic de şantier şi utilizat pentru transportul materialelor necesare execuţiei lucrărilor pentru extinderea portului Constanţa.

Acest drum este degradat, deoarece lucrările de reparaţii executate la îmbrăcămintea drumului nu rezistă mai mult de două sezoane. În concluzie, în ultimii ani, acest drum este într-un proces continuu de reparaţii. Din punct de vedere al circulaţiei trebuie menţionat că banda de circulaţie pe sensul de intrare în port pe la poarta P7 este de cele mai multe ori blocată în timpul campaniei agricole şi, în acest caz, circulaţia altor autovehicule care doresc să intre în port pe la poarta P7 este extrem de dificilă.

Investitie de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 si Poarta 9 va avea patru benziblocaje la intrarea în Portul Constanța

Așadar, infrastructura de acces rutier dintre autostrada A4 și portul Constanța este deficitară, conducând la întârzieri majore în transportul mărfurilor, la accidente și la un nivel ridicat de emisii poluante în zonă. Aceste deficiențe estompează beneficiile legate de existența unei autostrăzi până în apropierea portului Constanța, creând blocaje pe ultimul sector de drum spre port. Traficul în continuă creștere nu poate fi asigurat de capacitatea drumurilor existente în prezent, iar trecerea la nivel cu căile ferate creează un blocaj suplimentar.

Prin urmare, pe lângă extinderea și reabilitarea drumului principal de acces în zona de Nord a Portului Constanța, este necesară și realizarea unui pasaj denivelat peste căile ferate, precum și regeometrizarea sensului giratoriu.

Ce presupune acest nou proiect?

Lucrarea se va realiza pe teritoriul localităților Constanța și Agigea, în afara zonei Nord a portului Constanța, între sensul giratoriu existent din capătul estic al autostrăzii A4 și porțile de acces în port P7 și P9.

Drumul în forma în care există acum, și care se va extinde, se află între calea ferată (la vest) și împrejmuirea portului sau a altor parcele (la est).

Investitie de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 si Poarta 9 va avea patru benzi

Precizăm că avizul acestei lucrări a fost obținut de la Statul Major General nr. DT-5327/28.09.2020, actualizat prin avizul nr. DT- 45122/20.10.2021.

Ce se va realiza prin acest proiect?

Pentru fluidizarea traficului spre Portul Constanța Nord, investiția prevede realizarea unei legături rutiere directe între Autostrada A4 și Portul Constanța Nord fără „conflict” cu calea ferată care accede în Portul Constanța Nord. Aceasta presupune: Regeometrizarea sensului giratoriu actual din capătul estic al autostrăzii A4; Realizarea unui pasaj rutier denivelat peste calea ferată de acces în zona de Sud a Portului Constanța Nord și peste drumul de acces la Poarta 9; Realizarea unei noi intersecții giratorii la joncțiunea pasajului cu drumul de legătură dintre porțile P7 și P9; Extinderea la 4 (patru) benzi a drumului existent între noul sens giratoriu și Poarta P7 de acces în Port; Reabilitarea drumului existent cu 2 (două) benzi între noul sens giratoriu și Poarta P9 de acces în Port; Lucrări de canalizare pluvială; Alte lucrări conexe (racorduri / devieri de rețele, relocări de obiecte, protecție (balustrade), marcaje si semnalizare auto, iluminat public etc).

Investitie de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 si Poarta 9 va avea patru benzi

Este foarte important de menţionat că, pentru îmbunătăţirea accesului în Portul Constanţa Nord cel puţin pentru autovehicole grele, este necesar ca intrarea şi ieşirea acestora să se facă pe la 2 (două) porţi de acces. Menţinerea unei singure porţi de acces în Port, în speţă Poarta P7 nu va aduce o îmbunătăţire semnificativă a derulării traficului greu, indiferent de numărul benzilor de circulaţie care vor face legătura între aceasta şi autostrada A4. Prin urmare, se propune și utilizarea Porții 9 pentru accesul mijloacelor auto in Portul Constanta Nord. Acest deziderat se va obține odată cu realizarea de către CN APM SA a unui drum cu 2 (două) benzi de circulație, prin interiorul Portului, între Porțile P9 și P7. Alte criterii luate în considerare au fost: - Restricţiile impuse de prezenţa căii ferate pe partea de Vest a drumului existent dintre Porţile P7 şi P9; - Existenţa pe partea estică a aceluiaşi drum a 2 (două) cazărmi şi a altor proprietaţi; - Prezenţa pe partea de Est a drumului dintre Porțile P7 și P9 a conductei de refulare dintre Staţia de Pompare ape uzate din Portul de Lucru din Portul Constanţa Sud şi Staţia de Epurare Constanţa Sud; - Existența unor cabluri de medie tensiune aparținând SC COMVEX – SA și de joasă tensiune și a unei fibre optice adiacentă împrejmuirii portului aparținând CN APM SA Constanța. - Gradul de utilizare scăzut a Porţii P9, care este prevăzută cu toate dotările necesare controlului accesului în Port; - Viteza de proiectare este de 60km/h. S-a prevăzut ca investiția să se realizeze în două etape, dar antreprenorul este încurajat să identifice lucrări si activități aferente etapelor I si II care pot fi executate simultan in vederea scurtării duratei de execuție.

Investitie de 30 mil. de euro! Drumul dintre Poarta 7 si Poarta 9 va avea patru benzi

Precizăm faptul că pentru realizarea acestei investiții se vor face exproprieri, atât în Agigea, cât și în Constanța, prin hotărâre de Guvern. Suma pusă la bătaie se ridică la 30 de milioane de euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
45392992837
5/49
21611183534
joker
9354533275