REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Investiţiile străine directe au avut o valoare netă negativă de 338 milioane de euro, în primele 5 luni

Investiţiile străine directe au avut o valoare netă negativă de 338 milioane de euro, în primele 5 luni

Replica API 15 iulie 2020 | 00:00 814

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat o valoare netă negativă de 338 milioane de euro în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2,059 miliarde de euro în perioada ianuarie - mai 2019, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, scrie Agerpres.

Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă negativă de 72 milioane de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 266 milioane de euro.

Conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele cinci luni ale anului în curs cu 40,34%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 1.446 de unităţi.

Cele 1.446 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 2,43 milioane de dolari, în scădere cu 62,5% faţă de ianuarie-mai 2019.

La 31 mai 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.114 (3,846 miliarde dolari capital subscris), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor olandeze, respectiv 12,74 miliarde de dolari, în 5.460 de firme.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016