REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
29.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Investiţiile străine directe au scăzut cu peste 13 procente, în primele şase luni din 2023

Investiţiile străine directe au scăzut cu peste 13 procente, în primele şase luni din 2023

Ana Maria LIPAN 15 august 2023 | 00:00 195

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au scăzut cu peste 13% în primul semestru al acestui an, până la 3,93 miliarde de euro, comparativ cu 4,533 miliarde euro în perioada ianuarie - iunie 2022, conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României, citat de agerpres.ro.

Investitiile straine directe au scazut cu peste 13 procente, in primele sase luni din 2023

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3.930 milioane euro (comparativ cu 4.533 milioane euro în perioada ianuarie - iunie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4.283 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 353 milioane euro", se menţionează în comunicat.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele şase luni din 2023, cu 0,5%, comparativ cu perioada similară din 2022, la 3.493 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 3.493 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 21,277 milioane de dolari, cu 5,1% mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în primul semestru din 2022, de 20,242 milioane de dolari.

În iunie 2023, au fost înmatriculate 580 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (28,45% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (18,97%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (16,38%).

La finele iunie 2023, în România existau 247.708 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 68,432 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.270 (capital subscris de 4,047 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,663 miliarde de dolari, în 5.974 de firme. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699