Ioan Oltean: Nu avem o soluţie de compromis în privinţa reorganizării administrative a ţării
Ioan Oltean: Nu avem o soluţie de compromis în privinţa reorganizării administrative a ţării
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCoaliţia majoritară nu a ajuns încă la un compromis în privinţa reorganizării administrative a României, însă nu este lipsit de interes ca anul acesta să adoptăm actul normativ în cauză, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, secretarul general al PDL, Ioan Oltean. "Nu a fost nicio clipă abandonată discuţia la nivelul coaliţiei majoritare în ceea ce priveşte adoptarea actului normativ. A rămas ca echipa, comisia constituită să identifice o soluţie în această privinţă. Până în acest moment nu avem o soluţie de compromis, însă nu este lipsit de interes măcar anul acesta să adoptăm actul normativ şi el să fie pus în aplicare pe parcursul anului următor", a spus Oltean. Ioan Oltean nu crede că reorganizarea teritorială a României ar afecta electoral partidul său. "Nu cred că adoptarea acestui act normativ ar putea să ne mai diminueze imaginea partidului, pentru că pe fond legea este absolut necesară şi ar crea mari posibilităţi de susţinere financiară zonală, europeană, ceea ce actualmente nu există; sigur, cu o informare corectă a cetăţeanului, că nu va fi nevoie să plece cetăţeanul din Şanţ (comună din judeţul Bistriţa-Năsăud - n.r.) la Cluj pentru o adeverinţă, aşa cum ar încerca să inducă în opinia publică o parte din Opoziţie", a mai spus Oltean. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că nu va renunţa la ideea ca până la alegerile legislative din luna noiembrie România să aibă o lege a reorganizării administrative. "Anul acesta nu voi renunţa la ideea că până la alegerile legislative din luna noiembrie vom putea avea o lege a reorganizării administrative a ţării", a spus Băsescu, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, desfăşurată la Palatul Parlamentului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News