Iohannis îi urează recuperare rapidă preşedintelui Trump
Iohannis îi urează recuperare rapidă preşedintelui Trump
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Klaus Iohannis i-a transmis vineri omologului său american Donald Trump un mesaj în care îi urează recuperare "completă şi rapidă", după ce liderul american a anunţat că a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Klaus Iohannis
"Cele mai bune urări preşedintelui Donald Trump şi Melaniei Trump pentru o recuperare completă şi rapidă", a scris Klaus Iohannis, pe Twitter, potrivit Agerpres.
Numeroşi lideri internaţionali i-au transmis vineri mesaje de însănătoşire grabnică preşedintelui american Donald Trump, după ce acesta a anunţat că a fost infectat cu noul coronavirus.
"În seara aceasta, Prima Doamnă şi eu însumi am fost testaţi pozitiv la COVID-19", a anunţat pe Twitter preşedintele Trump. "Intrăm imediat în carantină şi în procesul nostru de recuperare. Vom reuşi ÎMPREUNĂ", şi-a exprimat convingerea Donald Trump.
Anunţul, venit cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale, a stârnit agitaţie în media şi pe pieţele financiare internaţionale, după cum au consemnat agenţiile internaţionale de presă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News