Iohannis: PSD a lucrat în Parlament. A lucrat mult şi prost, toxic de-a dreptul
Iohannis: PSD a lucrat în Parlament. A lucrat mult şi prost, toxic de-a dreptul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că PSD a lucrat în Parlament ''mult şi prost, toxic de-a dreptul''.
Klaus Iohannis
"Profitând de faptul că atenţia publică este concentrată, cum este şi firesc, pe lupta pentru controlul epidemiei, PSD a lucrat în Parlament. A lucrat mult şi prost, toxic de-a dreptul, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani. A continuat să facă ce ştie mai bine acest partid nociv care a scos în stradă, să nu uităm, sute de mii de români revoltaţi, care a pus România în posturi jenante în faţa partenerilor europeni. Poate că, preocupaţi de îngrijorările momentului, este uşor să uităm ce reprezintă acest partid, care a fost pe punctul de a scoate ţara noastră de pe parcursul european şi de a o arunca cu zeci de ani în urmă", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Iohannis a dat exemple de legi recente, "care ar fi dăunat bugetului României şi care s-au dovedit a fi neconstituţionale" şi care prevedeau suspendarea plăţilor la credite şi la utilităţi. Iohannis le-a calificat drept legi "scrise prost şi populist, fără criterii clare de aplicare".
Potrivit preşedintelui, PSD "a rămas acelaşi partid preocupat doar să-şi salveze baronii".
"Cel mai recent exemplu l-am avut zilele trecute în Parlament. În timp ce atenţia publică era concentrată asupra altor subiecte, PSD era ocupat să lovească din nou în standardele de integritate aplicabile funcţiilor publice sau să reglementeze privilegii. Mai exact, PSD, nou sau vechi, vrea să le permită unor aleşi locali declaraţi incompatibili să candideze la primării sau pentru alte funcţii", a susţinut Klaus Iohannis, care a arătat că această măsură priveşte aproximativ 1.000 de aleşi locali.
"O astfel de măsură ar amnistia nici mai mult, nici mai puţin, 1.000 de aleşi locali care au încălcat legea. Unica prioritate a pesediştilor, chiar şi într-o criză umanitară, rămâne doar aceasta: legi cu dedicaţie pentru baronii lor", a spus şeful statului.
El a adăugat că "nu mai este un secret pentru nimeni că PSD a infestat cu persoane obediente până şi cele mai importante instituţii ale statului român. Oameni lipsiţi de profesionalism, de caracter şi de responsabilitate fac jocurile pesediştilor din funcţiile publice pe care vremelnic le ocupă".
În 2018 şi în 2019, a afirmat Iohannis, "pentru a proteja infractorii, pesediştii au încercat să pună pe butuci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ajutorul sateliţilor lor".
"Astăzi, PSD vrea să îi apere pe infractori, pe cei care sfidează regulile şi încalcă legea, cu sprijinul aceloraşi sateliţi. Modul conjunctural al PSD de a legifera şi maniera discreţionară de a se comporta ca majoritate parlamentară au condus, de fapt, la ani pierduţi pentru România şi pentru români", a mai declarat preşedintele.
Şeful statului a completat că decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în favoarea fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi a arătat, "din nou", "care era agenda reală a pesediştilor, pe care nu au abandonat-o nici acum".
"Au venit la putere pentru a-i alunga din funcţii pe cei competenţi, pentru a-şi crea instrumente de presiune pe dosare, pentru a scăpa de urmăriri penale, pentru a-şi da amnistii şi graţieri. Iar prin ceea ce continuă să facă dovedesc că nu au abandonat acest obiectiv, controlul politic pe Justiţie. Dacă ar putea şi nu s-ar teme de reacţia românilor, ar face-o imediat, chiar şi acum", a susţinut el.
În opinia sa, "practicile de a legifera în mod haotic, cu încălcarea regulilor de dezbatere parlamentară, în mod netransparent, prin deturnarea în ultimul moment a unor iniţiative legislative continuă şi astăzi, din păcate".
"Resetarea României nu se va putea realiza câtă vreme PSD-ul continuă să controleze majoritatea parlamentară. Resetarea României înseamnă o construcţie în jurul a ceea ce funcţionează, în jurul românilor oneşti, al profesioniştilor care au performat în aceste luni de criză, al celor care au rezistat presiunilor politice şi şi-au făcut datoria bine", a menţionat Iohannis, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News