Ion Iliescu reacționează virulent după ce PNL i-a luat Institutul Revoluției: Asta e o porcărie curată!
Ion Iliescu reacționează virulent după ce PNL i-a luat Institutul Revoluției: Asta e o porcărie curată!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIon Iliescu
Fostul președinte Ion Iliescu a reacționat dur la vestea desființării de către Guvernul Ludovic Orban a Institutului Revoluției Române. Este ”o porcărie curată”, a zis Iliescu, fostul șef de stat fiind președintele institutului.
”Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române, renunțăm la Revoluția Română, la studierea ei... Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu-nțeleg și-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva? N-am aflat încă această știre, mă surprinde și nu-nțeleg motivația ei”, a afirmat, într-o declarație, conform Mediafax, Ion Iliescu.
Executivul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.
Institutul Revoluţiei Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizaţii civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora.
Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desfiinţarea imediată a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.
Conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un "Colegiu Național", alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News