REPLICA ONLINE CONSTANTA

2.7° Constanța Joi, 21 Nov. 2024
Anul XX Nr. 6920
2.7° Constanța Joi, 21 Noiembrie 2024 Anul XX Nr. 6920
 

ÎPS Teodosie: ’Am SLUJIT pentru SĂNĂTATEA oamenilor’

ÎPS Teodosie: ’Am SLUJIT pentru SĂNĂTATEA oamenilor’

Replica API 10 iulie 2020 | 00:00 2286

Zeci de enoriași au fost prezenți în interiorul Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului, din Gheorghițeni, pentru a asista la o slujbă oficiată miercuri, 8 iulie, de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de alți preoți.

În imaginile transmise live chiar de Arhiepiscopia Tomisului se poate vedea cum recomandările autorităților sunt ignorate. Enoriașii nu poartă mască de protecție și nici nu respectă distanța socială. Mai mult decât atât, ÎPS Teodosie continuă să împărtășească copiii cu aceeași linguriță, la finalul slujbei ce a ținut aproximativ trei ore.

„Împărtășirea a fost lămurită, ce probleme mai aveți cu împărtășirea? Eu am stat mai mult timp în altar, iar oamenii acolo știu că au fost cuminți. Cred că s-a respectat distanța de 1,5 metri între oameni. Știu că am slujit pentru sănătătea oamenilor, am făcut rugăciuni pentru sănătate și în biserică oamenii își găsesc alinarea. Nu vin la biserică cu frică. Frica de Dumnezeu le rezolvă pe celelalte.”, a declarat, pentru „Replica”, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

La mijlocul lunii iunie, Biserica Ortodoxă Română, printr-un protocol încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne, a stabilit un set de reguli privind participarea oamenilor la slujbele religioase. Printre acestea se numără distanța de siguranță obligatorie de 1,5 metri între persoane, cât și purtarea măștii de protecție în lăcașurile de cult. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

PSD Eduard Martin
AUR Ovidiu Cupsa Mohammad Murad
PSD Cristina Dumitrache
PNL Bogdan Hutuca Silviu Cosa
USR Stelian Ion Remus Negoi
PSD Brailoiu

COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
PT SANATATE SPUI MAI LEPRA CUM JUSTIFICI SPALATUL MORTILOR IN GARAJ.ASA SLUJIRE MAI BINE LIPSA.DAR INOCENTI SE GASESC BERECHET CARE SA PUNA BOTU LA CACATURILE CARE LE DEBITEZI.
1
0
Zici tu zi zi sa te vad mort nu cred altfel
2
0
20 21 muie lu ma-ta
3
1
Teodosie zis si Mache , turnator la securitate , e mereu in slujba banului. fost la Dorna Arini , si-.a incasat drepturile de la hotelul cu restaurant din padure , doar el e proprietar, se credse mai presus ca medicii , nu respecta nici un regulament , de sanatatea oamenilor nu are interes , merge pe dictonul scapa cine poate.
2
1
iar s-au apucat satanistii sa comenteze
1
4
Sunt tipi ca mine care cred, fara a merge si pe la Biserica. As vrea, intr-o zi. Dar cand vad cum te comporti, IPSule, incep a ma mai gandi. Comportamentul tau batjocoreste bunul meu simt si imi ramane doar speranta ca printre preoti se afla si oameni daruiti cu har si nu doar batjocoritori ca tine sau flamanzi de arginti. Lumea nu e facuta doar din babe proaste sau din tineri USRi. Ar rebui sa te gandesti mai mult la cei ca noi, pentru ca suntem multi. Dar nu stiu daca esti daruit pentru asta. Think. Am zis.
3
1
Si cati oameni ai vindecat cu slujba ta, fatarnice Teodosie?
8
2
TheoDosIe ai vrea locul lui Pimen ?
6
1
Asta intra la bulau, sigur sigur sigur ..
5
3
Piei SATANA , nu iti mai ajunge, faci tot posibilul sa mearga ingropaciunile la capacitate maxima , huoooooo !
11
4
Puiscariasul de preacurvit nu se lasa pana nu inbolnaveste toata constanta ,din cauza unora ca asta si a psd s-a ajuns la 614 inbolnaviri mai mult ca in situatia de urgenta
12
3
Sa ne sugi mucii la toti prostii si analfabetii, iar sefului tau Spagoveanu sa-i sugi chilotii cand o fi pe maro.
8
5
Bai prostule credinta adevarata sta in fapte,in dragostea fata de aproapele,citeste exemplul bunului samaritean din biblie care fara sa fie un credincios ba chiar erau ultimi oameni in ochi evreilor credinciosi,credinta lui a fost mai vie in el decat credinta unui levit sau a unui rabin .Asa este si Theodosie asta un mormant frumos varuit dat putred pedinauntru,pentru ca printre preoti cinstiti si cu vocatie mai sunt si profeti falsi,morminte varuite cum i-a descris mantuitorul pa astia cu 2000 de ani inainte pentru ca El,Dumnezeu fiind cunostea viitorul lumi.
9
2
Biserica amendata. de ce nu se respecta distantarea. La supermarket iti ia temperatura, pui masca obligatoriu aici de ce nu.
12
3
Sa mi bag pula n mortii ma tii de homosexual-travestit, iar maimutele care au venit la impartasanie sa moara de covid cu exceptia copiilor care nu poarta vreo vina.
12
5
Anticrist securist.
13
5
Cel mai bine, va faceti o secta, toti cei care aveti asa zisa credinta in suflet, care nu mergeti la Biserica sau va faceti cruce cu limba in gura. Liturghia cand se citeste, nu se citeste pentru sfinti sau pentru Dumnezeu, nu! Se citeste pentru, noi, toti. Asa ca mai lasati - o mai moale cu "credinta in suflet".
6
19
Si ce daca comenteaza idiotule,slugoi al lui Teodosie sau chiar poate esti castratul insusi!?F bine,oamenii isi spun parerea,multi i-au spus-o si in fata jigodiei asteia care pozeaza in mare credincios.Licheaua asta nu crede decat in bani,in averi,dovada si inregistrarile in care cersea spaga. Noroc ca romanii nu dau 2 bani pe lichele ca teodosie,ei au credinta in suflet si il cinstesc pe El si fara fatarnicul asta.Mai sunt insa si multe babe care-i pupa poala, dar generatia tanara nu mai"pune botu"la escroci ca asta.Lumea s-a desteptat,face distinctia intre Biserica ca institutie si Credinta.
15
5
Esti expresia necredintei
6
3
Bine ca sa inventat internetul sa aibe toti prostii si toti analfabetii unde comenta. Toti idiotii isi dau cu parerea.
5
24
o mare javra.Nu are nimic comun cu smerenia unei fete bisericesti.Intruchiparea satanei.
25
4
Nu se mai duce dracului barbosul asta idiot, cretin si cu voce tremuranda? Prefacutul dracului! Ce sila imi este de el! Credinta mea este in sufltul meu, in inima mea! Nu in cladiri edificate din piatra si lemn, nu in interpusi falsi precum acesta.
30
5

REPLICA



LOTO

6/49
40153722167
5/49
23151841731
joker
13824154210