REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
27.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Își pierde mințile, dar se distrează de minune cu fetița

Își pierde mințile, dar se distrează de minune cu fetița

Valentina CAMARA 5 aprilie 2023 | 00:00 434

Bruce Willis a fost surprins în ipostaze emoționante alături de fiica sa, Mabel. Filmulețul a fost făcut de soția actorului, când micuța a împlinit 11 ani. Reamintim faptul că actorul a fost diagnosticat de curând cu demență frontotemporală, o boală care îi afectează calitatea vieții.

isi pierde mintile, dar se distreaza de minune cu fetita

Emma Heming Willis, soția lui Bruce Willis, l-a surprins pe actor în ipostaze emoționante alături de fiica sa Mabel, care abia a împlinit vârsta de 11 ani. Filmulețul postat de Heming pe rețelele de socializare arată o relație apropiată între tată și fiică.

„11 ani fericiți, Mabel Ray! Energia ta este molipsitoare. Poți să luminezi întreaga încăpere cu zâmbetul tău. Este un privilegiu să fiu martoră la felul în care îți iubești familia și ai grijă de ea. Strălucește în continuare, dragostea mea, și amintește-ți întotdeauna să trăiești intens.”, a scris Emma Heming Willis pe Instagram.

Cu doar o lună în urmă, Bruce Willis și-a serbat ziua de naștere, iar soția sa a postat un video emoționant și cu această ocazie.

„Deci astăzi este ziua de naștere a soțului meu. Mi-am început dimineața plângând, după cum vă puteți da seama, de la ochii mei umflați și nasul congestionat. Cred că e important să vedeți toate părțile acestei povești. Sunt uneori tristă, în fiecare zi. Simt durere în fiecare zi. Și simt asta cu atât mai mult astăzi, de ziua lui”.

Bruce Willis, diagnosticat cu demență frontotemporală

Celebrul actor a fost de curând diagnosticat cu demență frontotemporală, o afecțiune degenerativă care îl împiedică să mai profeseze meseria care l-a făcut celebru. Inițial, Bruce Willis a fost diagnosticat cu afazie. După mai multe analize și cercetări, medicii care se ocupă de actor au schimbat diagnosticul.

Alături de Bruce Willis este întreaga sa familie, inclusiv fosta soție, Demi Moore, și cele trei fiice pe care aceștia le au împreună. Toți apropiații actorului au fost deschiși, vorbind public despre boala lui și despre progresul pe care îl are, din dorința de a ridica nivelul de interes pentru astfel de afecțiuni greu depistabile.

Starea de sănătate a celebrul actor s-a înrăutățit destul de repede, iar apropiații susțin că lui Bruce Willis îi este din ce în ce mai greu să vorbească, să scrie sau să citească. Familia speră ca „sănătatea mintală” să nu se deterioreze și să ducă „o viață demnă”, ca înainte.

„Astăzi nu există tratamente pentru boală, o realitate pe care sperăm că se poate schimba în anii următori.Familia noastră a vrut să înceapă prin a ne exprima cea mai profundă recunoștință pentru incredibila revărsare de dragoste, sprijin și povești minunate pe care le-am primit cu toții de când am împărtășit diagnosticul inițial al lui Bruce. În acest spirit, am vrut să vă oferim o actualizare cu privire la iubitul nostru soț, tată și prieten, deoarece acum avem o înțelegere mai profundă a ceea ce trăiește”, potrivit anunțului postat de copiii, actuala și fosta soție a actorului pe site-ul Asociației pentru Degenerare Frontotemporală, potrivit evz.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303