REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.9° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
22.9° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Israel-Hamas: Primii 13 ostatici israelieni şi 12 thailandezi, eliberaţi în prima zi a armistiţiului

Israel-Hamas: Primii 13 ostatici israelieni şi 12 thailandezi, eliberaţi în prima zi a armistiţiului

A.F. 27 noiembrie 2023 | 00:00 492

Primii dintre ostaticii răpiţi de Hamas de pe teritoriul israelian şi duşi în Gaza au fost puşi în libertate vineri, în baza acordului negociat cu medierea mai ales a emiratului Qatar, la câteva ore după intrarea în vigoare a unui armistiţiu între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană, relatează AFP.

Israel-Hamas: Primii 13 ostatici israelieni si 12 thailandezi, eliberati in prima zi a armistitiului

Armistiţiul le oferă, pentru prima dată după şapte săptămâni, un respiro locuitorilor enclavei, asediată şi bombardată din 7 octombrie de armata israeliană.

Emiratul Qatar a obţinut miercuri un acord privind un armistiţiu de patru zile, ce poate fi prelungit, în care 50 de ostatici din Gaza vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de palestinieni din închisori israeliene.

Două surse apropiate de Hamas au afirmat că ostaticii au fost predaţi în Fâşia Gaza Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), în vederea revenirii lor în Israel.

Potrivit unei surse de securitate israeliene, serviciile de securitate au recepţionat '13 ostatici israelieni'.

Thailanda a anunţat, la rândul său, că 12 cetăţeni de-ai săi luaţi ostatici au fost eliberaţi de Hamas.

Armata israeliană estimează că în jur de 240 de persoane au fost răpite de Hamas pe 7 octombrie şi apoi duse în Gaza. Premierul Benjamin Netanyahu a făcut din eliberarea lor o condiţie pentru orice încetare a focului.

'Pauza umanitară' a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), iar Qatarul anunţase joi că un prim grup de 13 femei şi copii va fi 'eliberat în jurul orei 16.00 (14.00 GMT)'.

La prânz, o listă cu numele a 39 de deţinuţi palestinieni - 15 copii şi 24 de femei -, care pot fi eliberaţi în schimbul ostaticilor, a fost difuzată de Comisia responsabilă de prizonieri a Autorităţii Palestiniene.

CICR 'va primi ostaticii unul câte unul, sau în grupuri, îi va trece frontiera' cu Egiptul prin terminalul de la Rafah, apoi 'îi va încredinţa forţelor israeliene', a indicat Ziv Agmon, consilierul responsabil de acest dosar în cadrul biroului premierului Netanyahu, din centrul de presă instalat la Tel Aviv pentru a urmări această operaţiune.

Potrivit unei surse din serviciile de securitate egiptene, ostaticii urmau să plece apoi spre Israel de pe aeroportul egiptean al-Arish, din nordul Sinaiului. Informaţia nu a fost confirmată de partea israeliană.

Ostaticii eliberaţi 'se vor reuni cu familiile după sosirea lor' într-un spital din Israel, a indicat Ziv Agmon.

Israelul a difuzat o listă cu 300 de palestinieni susceptibili să fie eliberaţi în total dacă armistiţiul va fi prelungit. Dintre aceştia, 33 sunt femei şi 267 sunt persoane de sub 19 ani. Pe listă se află 49 de membri ai Hamas.

'Noi am pus condiţia ca prizonierii femei şi copii palestinieni să fie eliberaţi în ordinea vechimii' în detenţie, a declarat Bassem Naim, un înalt responsabil al Hamas.

Guvernul şi armata Israelului s-au angajat ca, după încetarea armistiţiului, să 'continue' luptele împotriva Hamas, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712