REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
22.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Israelul a lovit sudul Libanului după ce Hezbollah a atacat dinspre nord

Israelul a lovit sudul Libanului după ce Hezbollah a atacat dinspre nord

Ana Maria LIPAN 9 octombrie 2023 | 00:00 1191

Artileria israeliană a lovit duminică sudul Libanului, ca răspuns la un atac armat provenit din această zonă, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, citat de France Presse şi Reuters. Hezbollah recunoaște că a tras asupra Israelului și anunță că e solidar cu „rezistența palestiniană victorioasă”, transmite digi24.ro.

Israelul a lovit sudul Libanului dupa ce Hezbollah a atacat dinspre nord

"Artileria israeliană a lovit zona din Liban de unde au fost trase focurile", se spune în comunicatul armatei israeliene (IDF), fără alte precizări despre natura acestui atac. Acest anunţ vine în timp ce Israelul se confruntă de sâmbătă cu o ofensivă din partea mişcării islamiste palestiniene Hamas, lansată din Fâşia Gaza asupra flancului său sudic. Hamas şi alte mişcări palestiniene implicate în lupta armată împotriva Israelului sunt implantate în sudul Libanului.

"Artileria IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) lovesc în prezent zona din Liban de unde a fost efectuat tirul", informează comunicatul. "IDF a luat măsuri pregătitoare pentru acest tip de posibilitate şi va continua să opereze în toate regiunile şi în orice moment necesar pentru a asigura siguranţa civililor israelieni".

Proiectile lansate de pe teritoriul libanez au lovit o poziţie militară israeliană în zona ocupată de Israel 'Fermele Shebaa' duminică dimineaţă, au declarat la rândul lor trei surse de securitate pentru Reuters. Sursele au spus că focuri de artilerie israeliene au început apoi să lovească teritoriul libanez. Organizaţia militantă şiită Hezbollah a anunţat că a tras rachete şi obuze din Liban spre nordul Israelului, în ziua următoare ofensivei la scară largă lansate de Hamas împotriva Israelului din Fâşia Gaza, informează duminică DPA şi France Presse.

"În drumul spre eliberarea a ceea ce a rămas din pământul nostru libanez ocupat şi în solidaritate cu rezistenţa palestiniană victorioasă şi cu lupta poporului palestinian, liderul brigăzii martirului (Hezbollah) Hajj Imad Mughniyeh în Rezistenţa Islamică (Hezbollah) azi dimineaţă, duminică, 8 octombrie 2023, a atacat trei poziţii ale ocupaţiei sioniste în zona Fermelor Libaneze Ocupate Shebaa", se arată într-un comunicat al grupării.

Trei poziţii din Fermele Shebaa, o fâşie de pământ la graniţa libanezo-siriană şi Înălţimile Golan ocupate de Israel, au fost lovite direct, conform comunicatului. Comunicatul adaugă că rachetele au vizat un obiectiv de instalare a radarului, poziţiile Zabdin şi Ruwaisat Al-Alam, cu un mare număr de obuze de artilerie şi rachete dirijate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699