REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
32.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Israelul intenţionează să aducă 70.000 de lucrători străini din China, India şi alte ţări pentru sectorul construcţiilor

Israelul intenţionează să aducă 70.000 de lucrători străini din China, India şi alte ţări pentru sectorul construcţiilor

A.F. 3 ianuarie 2024 | 00:00 162

Israelul intenţionează să aducă 70.000 de lucrători străini din China, India şi alte ţări pentru a-şi întări sectorul construcţiilor, blocat după atacul Hamas din 7 octombrie, a relatat luni un cotidian financiar israelian, preluat de Reuters.

Israelul intentioneaza sa aduca 70.000 de lucratori straini din China, India si alte tari pentru sectorul constructiilor

Guvernul urmează să aprobe zilele următoare un plan de majorare a cotei de lucrători străini la 70.000 de la 50.000 în prezent, a declarat Yehuda Morgenstern, director general în Ministerul construcţiilor şi locuinţei, pentru publicaţia Calcalist.

Această cotă a fost deja majorată în noiembrie la 50.000 de la 30.000 pentru a ajuta sectorul locuinţelor, care se confruntă cu o criză de mână de lucru, în condiţiile în care circa 80.000 de lucrători palestinieni în construcţii nu au mai avut acces pe teritoriul Israelului după atacul mişcării radicale palestiniene Hamas.

Potrivit lui Morgenstern, circa 20.000 de lucrători străini vor fi aduşi în Israel fără acorduri bilaterale cu ţările de origine. Muncitorii vor proveni din China, India, Sri Lanka şi Moldova, circa 10.000 fiind aşteptaţi în primul trimestru al anului, a precizat oficialul israelian.

Acesta a adăugat că venirea de lucrători străini suplimentari ar fi benefică pentru sectorul locuinţelor chiar dacă cei 80.000 de lucrători palestinieni absenţi acum ar reveni la muncă, întrucât timpul necesar construcţiei de locuinţe continuă să crească.

În prezent, acest ritm a crescut la 34 de luni per construcţie de la 30 în 2021 şi 27 în 2014.

Ministerul construcţiilor a recomandat de asemenea primirea a circa 10.000 de palestinieni pentru proiecte de infrastructură în afara oraşelor israeliene şi în coordonare cu primarii, a mai spus Morgenstern, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712