Istvan Kovacs le-a făcut instructajul tricolorilor înainte de EURO 2024
Istvan Kovacs le-a făcut instructajul tricolorilor înainte de EURO 2024
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIstvan Kovacs le-a prezentat "tricolorilor", înainte de participarea la EURO 2024, cele mai noi modificări din Legile Jocului şi instrucţiuni din domeniu la nivel internaţional.
"Duminică, 9 iunie, Istvan Kovacs a fost prezent în cantonamentul naţionalei de la Mogoşoaia şi le-a explicat tricolorilor şi staffului tehnic cele mai noi modificări din Legile Jocului şi ultimele instrucţiuni legate de arbitraj la nivel internaţional. Arbitrul care a condus finala Europa League din acest sezon a oferit mai multe exemple cuprinse în prezentarea UEFA, inclusiv din meciurile României, şi le-a dezvăluit celor prezenţi cum interpretează un oficial de joc respectivele faze", precizează FRF, citat de Agerpres.
S-a discutat despre situaţiile în care se impune acordarea unui cartonaş galben în comparaţie cu cele în care arbitrul este nevoit să dicteze o eliminare. S-au dezbătut intens situaţiile în care mingea este jucată cu mâna, atât pe faza de apărare, cât şi în atac. De asemenea, "tricolorii" au fost avertizaţi cu privire la eventuale simulări, pentru care nu va exista toleranţă la UEFA EURO 2024.
Modificările prezentate de Istvan Kovacs
- Henţul pe linia porţii va fi penalizat în continuare cu cartonaş roşu, pe lângă acordarea loviturii de pedeapsă, numai în cazul în care acţiunea de a juca mingea cu mâna este intenţionată. În cazul unui henţ involuntar, sancţiunea disciplinară va fi doar cartonaşul galben.
- Arbitrii au primit instrucţiuni clare să accepte un dialog civilizat doar cu căpitanii echipelor. Orice alt jucător care va protesta, va gesticula şi va solicita explicaţii oficialilor de joc va fi sancţionat cu cartonaş galben. Arbitrii vor explica celor doi căpitani deciziile majore luate de aceştia pe teren sau cu ajutorul intervenţiei VAR.
Istvan Kovacs este unul din cei 18 arbitri europeni care vor conduce partide la EURO 2024. Ceilalţi reprezentanţi ai arbitrajului românesc la turneul final sunt Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - asistenţi, Cătălin Popa - VAR.
La turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), România va debuta pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News