Iulian Bulai: 'George Simion m-a apucat cu degetele de urechi
Iulian Bulai: 'George Simion m-a apucat cu degetele de urechi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul USR Iulian Bulai cere conducerii Camerei Deputaților sancționarea liderului AUR, George Simion: „M-a apucat cu degetele de urechi și mi-a repetat numele cu un ton disprețuitor”, relatează Mediafax.
Iulian Bulai
„Supun atenției dvs faptul că pe data de 22.03.2022, în sala de plen a Camerei Deputaților,în timpul desfășurării lucrărilor acestei ședințe, domnul Simion, care se deplasa prin sala de plen, făcând o transmisie în direct pe Facebook, mi-a adresat câteva cuvinte, subsemnatul fiind așezat în banca din sala de plen, apoi m-a agresat fizic, apucându-mă cu degetele de ureche.”
Mai mult, deputatul USR îl acuză pe liderul AUR că i-a repetat numele „cu un ton disprețuitor”.
„Pe tot parcursul incidentului am înțeles să respect demnitatea și onoarea funcției de deputat și am manifestat o conduită civilizată, nereacționând în niciun fel la gesturile sale incalificabile. (...) Ținând cont de toate temeiurile de fapt și de drept invocate, apreciez că a avut loc o încălcare sancționabilă a eticii și deontologiei parlamentare (...) și consider că este imperior necesară sancționarea deputatului Simion George Nicolae. Este evident că lipsa unei sancțiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament violent și nedemn”, concluzionează Bulai, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News