REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Iulian Dumitrescu a contestat controlul judiciar și sechestrul pe avere

Iulian Dumitrescu a contestat controlul judiciar și sechestrul pe avere

Andreea CONDURACHE 8 februarie 2024 | 10:38 669

Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru corupție, cere instanței ridicarea controlului judiciar și a sechestrului pe avere. El a sosit joi la Tribunalul Bucureşti, unde este judecată contestaţia sa faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este acuzat de luare de mită. El află astăzi dacă magistrații Tribunalului București îi revocă măsura controlului judiciar. 

Iulian Dumitrescu a contestat controlul judiciar si sechestrul pe avereIulian Dumitrescu

Update: Avocatul lui Iulian Dumitrescu, Cristian Ene, a declarat la sosirea la tribunal că a fost contestată măsura controlului judiciar pentru ca judecătorul să stabilească dacă aceasta este justificată.

De asemenea, el s-a referit şi la interpretarea sumei invocate de procurori în cazul mitei, precizând că suma se referă la un act comercial şi că toamci de aceea judecătorii trebuie să se pronunţe.

Iulian Dumitrescu a contestat controlul judiciar impus de instanță, măsură care îi interzice să exercite funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova. De asemenea, el a contestat și sechestrul pus pe averea sa.   Tot azi, el trebuie să meargă și la poliție, obligație impusă prin controlul judiciar.

În perioada controlului judiciar, el nu are voie să își exercite funcția de președinte la Consiliul Județean Prahova. Dacă va avea câștig de cauză la Tribunalul București, el s-ar putea întoarce în fruntea CJ Prahova.

În acest dosar, joia trecută au fost efectuate percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova, dar şi la mai mulţi membri ai familiei, printre care şi la sora acestuia, precum şi la sediul CJ şi la sediul operatorului de apă Hidro Prahova. Potrivit DNA, cercetările vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2020 - prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi fals, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

După ce a fost pus sub control judiciar, el și-a dat demisia din toate funcțiile din PNL. Iulian Dumitrescu era prim-vicepreședințe al partidului, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Legea confiscării averii nejustificate Singura lege care salvează tara de la furaciuni
0
0
Cu hotel liberal
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510