JO 2020 - Fotbal: Spania, în finala de la Tokyo
JO 2020 - Fotbal: Spania, în finala de la Tokyo
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNaţionala olimpică de fotbal a Spaniei s-a calificat marţi în finala masculină la JO 2020 de la Tokyo după ce a învins în semifinale Japonia cu scorul de 1-0 după prelungiri, scrie AFP, citată de Agerpres.
La Saitama, spaniolii au pus capăt visului echipei gazdă la o finală olimpică, după un gol reuşit în prelungiri de Marco Asensio (115). Jucătorul lui Real Madrid l-a învins pe portarul nipon Kosei Tani cu un şut plasat din interiorul careului.
Spania a mai câştigat titlul olimpic în 1992 acasă, iar în 2000 a fost finalistă pierzând în faţa Camerunului.
Ibericii, care au în lot şase jucători care au participat la EURO 2020, vor înfrunta sâmbătă, în finală, Brazilia, campioana olimpică en titre.
Brazilia a învins în semifinale Mexic cu scorul de 4-1, după loviturile de departajare, la finalul timpului regulamentar de joc şi al prelungirilor scorul fiind egal, 0-0.
Aşa cum se ştie, finala feminină se va disputa între Canada şi Suedia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News