REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
30.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

JO 2024 - Tenis: Djokovic, „foarte încântat“ de posibilitatea de a-l întâlni pe Nadal în turul secund

JO 2024 - Tenis: Djokovic, „foarte încântat“ de posibilitatea de a-l întâlni pe Nadal în turul secund

A.F. 27 iulie 2024 | 00:00 285

Sârbul Novak Djokovic a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că este "foarte încântat" de posibilitatea de a-l întâlni pe spaniolul Rafael Nadal în turul secund al turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, transmite L'Equipe.

JO 2024 - Tenis: Djokovic, „foarte incantat“ de posibilitatea de a-l intalni pe Nadal in turul secundNovak Djokovic

"Sunt foarte încântat de acest duel din turul secund şi voi da totul. Sunt conştient de importanţa Jocurilor Olimpice. Dar îmi reprezint ţara, e mai multă presiune, sunt mai multe responsabilităţi, chiar dacă sunt obişnuit cu asta", a afirmat Djokovic, care va juca în primul tur cu australianul Matthew Ebden.

"Sunt foarte onorat să fiu pentru a cincea oară în echipa Serbiei. Prima dată a fost la Beijing şi am luat bronzul. Este cel mai important eveniment din lume. Este o responsabilitate să-ţi reprezinţi ţara. Ca să-ţi reprezinţi ţara, este nevoie să oferi cea mai bună versiune a ta. Există multă intensitate. Cunosc perfect locurile, am avut mult succes la Roland Garros şi sper să pot aduce bucurie în ţara mea", a spus tenismanul.

"Aşteptările sunt întotdeauna ridicate. Am pierdut în semifinale la Jocurile Olimpice precedente (la Tokyo în 2021 împotriva lui Alexander Zverev - n. r.). Acesta este un obstacol de care încă nu am reuşit să trec. Nu ne-am putut pregăti perfect, deoarece calendarul tenisului este foarte încărcat. Am jucat la Wimbledon pentru că este cel mai important turneu din sportul nostru. Dar acolo este o suprafaţă mai moale, aşa că am avut timp să mă adaptez după accidentarea la genunchi. Ultimele cinci zile de pregătire au decurs bine. Mă simt mai pregătit pentru JO decât pentru Wimbledon şi sunt sigur că asta se va vedea în acest turneu", a spus sârbul.

JO 2024 - Tenis: Djokovic, „foarte incantat“ de posibilitatea de a-l intalni pe Nadal in turul secundRafael Nadal

"Jocurile Olimpice sunt unul dintre obiectivele carierei mele. Acesta este cu siguranţă unul dintre cele mai mari vise ale mele. Asta îmi aduce deci mai multă presiune şi mai multe aşteptări. Am avut mereu turnee bune, ajungând de fiecare dată în semifinale, cu excepţia Jocurilor Olimpice de la Rio. Sper să pot face acest ultim pas. Sunt pe un teren cunoscut la Roland", a continuat el.

"Anul acesta a fost puţin dificil, atât fizic, cât şi mental. Dar acestea sunt circumstanţe pe care nu le experimentez pentru prima dată. Ştiu să înţeleg situaţia. Poate că nu am atât de mult timp ca acum zece sau cincisprezece ani. Mă concentrez pe evenimentele mari. De aceea muncesc pentru a fi în măsură să rivalizez cu un tânăr de 20 de ani la cel mai înalt nivel. Aştept cu nerăbdare acest turneu", a afirmat Djokovic.

Despre britanicul Andy Murray, el a spus: "Sper că va putea să-şi ia adio în cel mai bun mod posibil. Este o legendă a sportului."

"Nadal încă nu a spus dacă se va opri, aşa că sper că, pentru binele sportului nostru, va continua", a adăugat sârbul.

"Din partea mea, încă nu am în minte această idee a retragerii, chiar dacă ştiu că mulţi ar dori să mă retrag", a afirmat fostul lider mondial.

"Vin din urmă nişte jucători formidabili. Sut doi dintre ei (Alcaraz şi Sinner - n. r.) care joacă la un super nivel. Am fost de faţă în ultimii ani pentru a vedea diferitele schimbări de generaţie. Este super să poţi trăi asta, dar şi să continui să joci împotriva unor veterani precum Stan (Wawrinka). Bineînţeles, sfârşitul este mai aproape decât începutul pentru mine, dar încă îmi place competiţia li voi continua cât timp este cazul", a spus Djokovic, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436