REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
27.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Jo Koy va fi gazda premiilor Globul de Aur din 2024

Jo Koy va fi gazda premiilor Globul de Aur din 2024

A.F. 23 decembrie 2023 | 00:00 236

Jo Koy va fi gazda premiilor Globul de Aur din 2024, marcând astfel prima apariţie a comediantului în calitate de prezentator al unui spectacol important de gală.

Jo Koy va fi gazda premiilor Globul de Aur din 2024Jo Koy

"Suntem încântaţi că Jo va fi gazda celei de-a 81-a ediţii anuale a Premiilor Globul de Aur şi că va aduce energia sa contagioasă şi umorul său pentru a da startul sezonului de premii de la Hollywood. Abia aşteptăm să vedem ce a pregătit pentru vedetele din sală şi pentru publicul din întreaga lume", a declarat preşedintele Globurilor de Aur, Helen Hoehne, într-un comunicat.

"Am păşit pe multe scene din întreaga lume în cariera mea, dar aceasta va fi una foarte specială. Sunt foarte încântat să fiu gazda Globurilor de Aur din acest an", a declarat Koy. "Acesta este acel moment în care pot să îmi fac familia filipineză mândră. Mahal Kita (caută pe Google)!".

"Mahal kita" înseamnă "Te iubesc" în filipineză. În plus faţă de turneul său "Funny Is Funny World Tour", Koy a lansat, de asemenea, cinci spectacole speciale de stand-up pe Comedy Central şi Netflix, inclusiv specialul său de pe Netflix din 2022, "Live From The Los Angeles Forum".

Koy a jucat în filmul Universal Picture din 2022, "Easter Sunday", care se bazează pe experienţele sale şi pe stand-up comedy. Cel mai recent, a apărut în "Haunted Mansion" de la Disney şi a dat voce personajului Bendo în filmul de animaţie "Monkey King" de la Netflix. Urmează să dea glas personajului Regele Maimuţelor în filmul de animaţie "Tiger’s Apprentice", care va avea premiera la Paramount+ în 2 februarie.

"Marca autentică de comedie a lui Jo îi va distra cu siguranţă pe cei care ne vor onora în sala de la Beverly Hilton şi pe telespectatorii de acasă. Suntem încântaţi să lucrăm cu el pentru a face ca ceremonia din acest an să stârnească râsul de la început până la sfârşit", au declarat producătorii executivi Glenn Weiss şi Ricky Kirshner.

Cea de-a 81-a ediţie a Premiilor Globul de Aur va fi difuzată în direct pe CBS şi va fi disponibilă pentru streaming pe Paramount+ duminică, 7 ianuarie, la orele 20:00 şi 17:00 ET/PT, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513