Joe Biden l-a numit din greșeală pe Zelenski „Președintele Putin”
Joe Biden l-a numit din greșeală pe Zelenski „Președintele Putin”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele american Joe Biden l-a numit pe Volodimir Zelenski „Președintele Putin”, într-o declarație despre susținerea Ucrainei, la Summitul NATO 2024 din Washington.
Joe Biden și Volodimir Zelenski
Joe Biden l-a prezentat din greșeală pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept "președintele Putin", într-o gafă care va alimenta și mai mult îngrijorările în legătură cu sa campania prezidențială.
Biden a făcut această greșeală în timpul unei ceremonii alături de Zelenski, în ultima zi a summitului NATO de la Washington. Aceasta a avut loc cu doar o oră înainte de o rară conferință de presă a lui Biden, care a fost numită "decisivă" pentru campania sa, deoarece un număr tot mai mare de aliați politici și donatori i-au cerut acestuia să renunțe la cursă.
În încheierea discursului său de deschidere, Biden i-a dat cuvântul lui Zelenski:
„Acum vreau să dau cuvântul președintelui Ucrainei, care are la fel de mult curaj ca și determinare. Doamnelor și domnilor, președintele Putin!”, a spus Joe Biden.
Dându-și seama de greșeala sa, Biden s-a corectat repede și a spus: „Președintele Putin! Îl vom învinge pe președintele Putin. Președintele Zelenski! Sunt atât de concentrat pe a-l învinge pe Putin. Trebuie să ne facem griji pentru asta. Oricum, domnule președinte.”
"Sunt mai bun (n.r. decât Putin)", a spus Zelenski, strângând mâna lui Biden.
"Sunteți mult mai bun", și-a încheiat Biden remarca.
Observația a stârnit suspine în sală, unde cei doi erau înconjurați de zeci de consilieri, și în centrul de presă, unde sute de jurnaliști urmăreau comentariile în direct.
Aceasta nu este prima dată când Joe Biden amestecă numele liderilor. Președintele SUA are o lungă istorie de gafe. În februarie, în timpul unui miting din Las Vegas, Biden a amestecat numele liderilor francezi, Emmanuel Macron, cu François Mitterrand. Mai târziu în aceeași săptămână, Biden i-a amestecat pe foștii cancelari germani, Helmut Kohl cu Angela Merkel, conform antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.