JUCĂRII CONTRAFĂCUTE descoperite în Portul Constanţa SUD Agigea
JUCĂRII CONTRAFĂCUTE descoperite în Portul Constanţa SUD Agigea
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, mărfuri în valoare de aproximativ 72.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute.
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în cursul zilei de astăzi, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Rădăuți.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit peste 600 de mașinuțe cu motor electric și roboți, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci înregistrate.
Bunurile, în valoare de aproximativ 72.000 de lei, au fost ridicate în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
V.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News