REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
29.4° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Jucător de alba-neagra condamnat în Anglia, prins în doar 5 minute de polițiștii din Mamaia! Video

Jucător de alba-neagra condamnat în Anglia, prins în doar 5 minute de polițiștii din Mamaia! Video

Replica API 25 august 2022 | 21:14 3431

Din Anglia, s-au mutat cu ”afacerea” în Mamaia, dar au ajuns în fața judecătorilor. Alexandru Ibris și Maria Ibris au fost condamnați la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 lei, iar Cristian Scarlat a primit 6000 de lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri. Sentința a fost dată de Judecătoria Constanța, pe 13 iulie 2022 și nu este definitivă, pe 26 ianuarie 2023 urmând a se judeca apelul. Cei sunt acuzați că au practicat jocul alba-neagra, încercând să înșele oamenii, Alexandru Ibris fiind cel care juca propriu-zis ceilalți doi fiind jucători falși. Precizăm că Alexandru Ibris a fost prins și în Anglia practicând același ”joc„, petrecând șase săptămâni în închisoare, în Londra.

Potrivit probatoriului, un echipaj din cadrul Poliţiei Staţiunii Mamaia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pasarela pietonală, din staţiunea Mamaia, un bărbat practica jocul de noroc alba-neagra. Cel în cauză a fost interceptat şi legitimat, fiind identificat în persoana lui Ibris Alexandru. Asupra sa au fost găsite trei pahare metalice, de culoare argintie, şi o bilă confecţionată din burete, toate folosite la practicarea jocului. Audiat, inculpatul a declarat că a venit în staţiunea Mamaia, pentru a practica jocul alba-neagra, cu scopul de a obţine bani pentru a se întoarce acasă, în Bârlad. A mers în staţiune împreună cu mătuşa sa, Maria Ibris şi cu prietenul său, Cristian Scarlat, ce aveau rolul de a atrage turişti în joc. A jucat timp de cinci minute, apoi a fost interceptat de organele de poliţie. Maria Ibris a afirmat imediat după depistare că a venit în staţiunea Mamaia singură, a băut o cafea, după care s-a întâlnit cu nepotul său, Ibris Alexandru. Împreună cu doi bărbaţi şi o femeie, s-au hotărât să atragă turişti în jocul alba-neagra. Ea a avut rolul de jucător fals, iar după aproximativ 10 minute de joc a fost luată de organele de poliţie.

Condamnat în Anglia

Ibris Alexandru a fost condamnat în Londra, la șase săptămâni de închisoare, după ce a fost prins înșelând oamenii la alba neagra, în anul 2018, potrivit unui ziar local. De asemenea, Ibris Alexandru a fost cercetat și pentru trafic de droguri, după ce a fost prins în flagrant în timp ce ar fi desfãșurat activitãti de procurare, deținere, depozitare si vânzare a drogurilor către consumatorii din județul Vaslui, pentru 100 de lei gramul de cannabis și 200 de lei gramul de amfetaminã.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513