REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Dum., 1 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6839
20.4° Constanța Duminică, 1 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6839
 

Judecătorii nu vor să-l lase liber pe criminalul de la Perla

Judecătorii nu vor să-l lase liber pe criminalul de la Perla

Virgil STOIAN 1 septembrie 2024 | 00:00 244

Fostul polițist care, în urmă cu aproape 12 ani și șase luni, a intrat înarmat în coaforul Perla din București, le-a ucis pe soția sa și o colegă a acesteia şi a rănit alte şase persoane, vrea să fie liber, deși inițial a primit o condamnare pe viață, care de patru ani a fost schimbată în 25 de ani de închisoare. Argumentele lui Gheorghe Vlădan nu au convins magistrații, la Judecătoria Sectorului 4, că cei 12 ani în care a stat în spatele gratiilor au fost suficienți pentru ca el să se întoarcă liber în societate.

Judecatorii nu vor sa-l lase liber pe criminalul de la PerlaCriminalul de la Perla

    Criminalul de la Perla a ajuns la a treia solicitare de eliberare condiționată, după ce două cereri similar, din 2022 și 2023, au fost respinse de instanțe.
    Gheorghe Vlădan vrea ca, după ce va fi eliberat, să locuiască în Sectorul 4, la adresa similară cu cea unde a locuit cu soția pe care a împușcat-o în 2012. Vlădan are pensie, dar vrea să se ocupe și de administrarea unei afaceri, potrivit informațiilor din cererile de eliberare condiționată.
    Judecătorii au considerat că Gheorghe Vlădan nu a stat suficient timp în penitenciar pentru ca pedeapsa pentru masacrul de la coaforul Perla să fie pentru el un mijloc de reeducare.

Cererea lui Gheorghe Vlădan de eliberare condiționată, a treia de când pedeapsa lui a fost schimbată din condamnare pe viață în 25 de ani de închisoare, a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 12 august 2024.

Judecătorul care i-a analizat cererea a considerat că, la acest moment, este nefondată solicitarea și i-a respins-o. I-a dat însă posibilitatea să revină cu o nouă cerere de eliberare condiționată peste șase luni, în februarie 2025.

”Respinge, ca nefondată, cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat Vladan Gheorghe (deținut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 682/10.03.2020 emis de Tribunalul Giurgiu în baza sentinţei penale nr. 465/04.12.2019).

În baza dispoziţiilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, stabileşte că cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită după data de 08.02.2025”, potrivit deciziei Judecătoriei Sectorului 4.

Gheorghe Vlădan mai poate spera la o decizie de eliberare în 2024, la Tribunalul Ilfov, unde poate contesta hotărârea de la Judecătoria Sectorului 4. O decizie favorabilă la Tribunal i-ar aduce eliberarea imediată din penitenciar.  
Gheorghe Vlădan vrea să trăiască liber, cu banii din pensie și din administrarea unei afaceri

În urmă cu 12 ani, în seara zilei de 5 martie 2012, pe un ger cumplit, fostul polițist și-a luat arma personală, un pistol Glock pe care îl deținea legal, și a pornit spre Dorobanți, către coaforul la care lucra soția sa. Ajuns la „Perla”, Vlădan le-a împușcat mortal pe Florina și pe casiera Mariana Bendre, care a încercat să-și protejeze colega, după care a tras, la întâmplare, asupra angajaților și clienților din coafor, rănind alte șase persoane.

Condamnat în februarie 2013 la închisoare pe viață, Gheorghe Vlădan a reușit, în 2020, să scape de această pedeapsă, pentru că legea permite deținuților care împlinesc 60 de ani în timpul detenției să ceară în instanță schimbarea pedepsei în 25 de ani de închisoare.

După mai bine de doi ani de atunci, în octombrie 2022, Gheorghe Vlădan a făcut prima cerere de eliberarea condiționată, când era încarcerat la Penitenciarul Giurgiu. Atunci, le-a spus judecătorilor că, dacă va fi liber, va locui în Bucureşti, și va administra o afacere. Atât Judecătoria Giurgiu, cât și Tribunalul i-au respins cererea, ca nefondată.

A doua cerere a ajuns la instanță în octombrie 2023, când Gheorghe Vlădan fusese mutat în Penitenciarul Jilava. Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea și nici magistrații de la Tribunalul Ilfov nu au fost impresionați când le-a spus că regretă ce a făcut și explica atacul ca fiind comis ”datorită stării de abandon în care mă aflam la acel moment”. Judecătorii i-au dat, prin decizia din decembrie 2023, posibilitatea să revină cu o nouă cerere în august 2024.

Legea dă posibilitatea deținuților care au trecut de 60 de ani să ceară eliberare condiționată după ce au executat jumătate din pedeapsă, dar în final instanța decide dacă sunt îndeplinite toate condițiile pentru reintegrarea în societate și dacă cel care face solicitarea a dat dovezi că s-a îndreptat în timpul cât a stat în penitenciar.

La primele două solicitări, judecătorii au constatat că Gheorghe Vlădan a executat fracția de pedeapsă necesară pentru a putea cere eliberarea condiționată, incluzând zilele efectiv executate și cele considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.

”Din caracterizarea aflată la dosar a reieşit că petentul-condamnat este văduv, soția sa fiind victima infracțiunii pentru care a fost condamnat. Are un fiu major. Tatăl este decedat și nu are frați. Anterior arestării, locuia în imobilul proprietate personală situat în (…), sector 2, fiind angajat conducător auto în cadrul MAI.

În perioada detenției, a menținut legătura cu mediul de suport prin intermediul vizitelor, apelurilor telefonice și a beneficiat de sprijin financiar.

Ulterior punerii în libertate, va locui în (…), sector 4, va beneficia de pensie și se va ocupa de administrarea unei afaceri”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Giurgiu.
Cum a motivat instanța respingerea cererii autorului masacrului de la Perla

Deși evaluarea psihologică arată că deținutul „își asumă responsabilitatea pentru fapta comisă, manifestând regret”, judecătorii au decis, până acum, să îi respingă cererea de eliberare condiționată.

Evaluarea psihologică a relevat o structură de personalitate în acord cu normele și regulile mediului de proveniență și un nivel cognitiv în raport cu gradul de instruire școlară.

”Își asumă responsabilitatea pentru fapta comisă, manifestând regret. S-a adaptat mediului carceral, fiind implicat activ în activități lucrative. A participat la activitățile psihologice la care a fost selectat.

Pe parcursul executării măsurii privative de libertate a fost sancționat disciplinar o singură dată și în mai multe rânduri recompensat, manifestând o constantă preponderent pozitivă. Prezintă proiecții de viitor postliberare”, se arăta în motivarea deciziei din 2022 a Judecătoriei Giurgiu.

Cu toate acestea, „instanţa constată că deşi petentul-condamnat a îndeplinit fracţia prevăzută de lege, la acest moment nu se impune liberarea condiţionată a acestuia, întrucât timpul petrecut în penitenciar nu este suficient pentru dispunerea unei asemenea măsuri, nefiind îndeplinite faţă de acesta funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 din Codul penal din 1969 (să fie mijloc de reeducare a condamnatului, să formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială – n.r.)”.

„Împrejurarea că petentul-condamnat a executat fracţia obligatorie prevăzută de legiuitor nu-i conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, oportunitatea acordării liberării condiţionate fiind la latitudinea instanţei de judecată, fiind necesar ca acesta să fi fost disciplinat, stăruitor în muncă şi să fi dat dovezi temeinice de îndreptare. (…)

Raportat la aceste aspecte, reţine instanţa că nu a fost îndeplinit scopul de reintegrare al pedepsei, cele menţionate anterior nereprezentând, în opinia instanţei, date rezonabile cum că petentul a avut o atitudine care să confirme conştientizarea scopului pedepsei aplicate.

Într-adevăr, petentul-condamnat a înregistrat progrese în ceea ce privește corectarea conduitei sale, însă apreciază instanța că procesul de resocializare nu este finalizat, fiind necesar ca acesta să mai petreacă în penitenciar un interval de timp în care să-și continue demersurile pentru a dovedi că personalitatea sa a fost în mod decisiv influențată într-un sens pozitiv și că profilul său psihologic a fost complet remodelat, astfel încât riscul de a comite fapte grave după liberarea sa să devină aproape inexistent”, a mai arătat instanța care a respins în 2022 cererea lui Gheorghe Vlădan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
19621262040
5/49
9302172127
joker
137928365