Judecătorul Cristi Danileț o contrazice pe Viorica Dăncilă: Magistrații nu trebuie să se pronunțe pe Raportul GRECO
Judecătorul Cristi Danileț o contrazice pe Viorica Dăncilă: Magistrații nu trebuie să se pronunțe pe Raportul GRECO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCristi Danilet
Judecătorul Cristi Danileț spune la RFI că poziția PSD în privința rapoartelor GRECO este inacceptabilă. Social-democrații au declarat că nu vor face nimic, până când magistrații nu ajung la un consens. Ideea e fost făcută publică de premierul Viorica Dăncilă. Danileț o contrazice însă.
”Este un lucru inacceptabil și vă și spun de ce. Aceste recomandări ale GRECO provin din partea unui organism de experți din cadrul Consiliului Europei. Consiliul Europei este un organism politic din care și România face parte și care funcționează după anumite reguli. Aceste reguli nu sunt facultative. În orice caz, nu magistrații trebuie să își dea cu părerea, să fie de acord cu aplicarea acestor reguli. În urmă cu un an, toate instanțele și Parchetele din România și-au exprimat deja voința în legătură cu această secție specială, pe care Parlamentul a inventat-o în România. Și atunci, aproape în unanimitate, toți magistrații din România și-au exprimat opinia că această secție nu este necesară și nu ar trebui inventată. Păi, dacă atunci am spus clar că nu dorim această secție, acum să fim întrebați din nou dacă suntem de acord sau nu cu secția sau să fim de acord sau nu cu GRECO? Nu, după părerea mea, este inacceptabil ca reglementări după care funcționează entități politice să fie supuse acordului magistraților”, a declarat Danileț.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News