Kaufland intră în "renovări"
Kaufland intră în "renovări"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRetailerul german Kaufland este în plin proces de remodelare a magazinelor. Toate unităţile deschise în primii ani ai lanţului în România vor avea o nouă înfăţişare, mai prietenoasă pentru cumpărători. La aproape opt ani la la intrarea pe piaţa autohtonă, retailerul german Kaufland, parte a concernului german Schwarz-Gruppe, este în plin proces de remodelare a primelor magazine deschise în România. Au reamenajat mai multe magazine din provincie, printre care cele din Baia Mare, Cluj Napoca, Târgovişte, Piatra Neamţ, Ploieşti, Rm. Vâlcea, Alba Iulia, dar şi două unităţi din Capitală: Kaufland Colentina, primul magazin al reţelei din România şi Kaufland Barbu Văcărescu. "Reorganizarea şi remodelarea magazinelor este un proces normal în evoluţia magazinelor de retail care, în funcţie de modificarea tendinţelor de consum şi de evoluţia competiţiei trebuie realizat la un moment dat pentru a optimiza funcţionarea şi a corela conceptele şi standardele magazinelor cu evoluţia cerinţelor clienţilor", au declarat oficialii Kaufland , care nu au dorit să menţioneze suma investită în acest proces, conform economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News