Kelemen Hunor: Autonomia maghiarilor se va realiza la un moment dat. Constituţia poate fi amendată
Kelemen Hunor: Autonomia maghiarilor se va realiza la un moment dat. Constituţia poate fi amendată
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat sâmbătă, cu prilejul unei vizite efectuate în judeţul Covasna, că autonomia dorită de comunitatea maghiară nu înseamnă ''secesiune'' şi nu este îndreptată împotriva unităţii statului român, informează Agerpres. El a adăugat că, potrivit Constituţiei acest deziderat nu poate fi realizat, ''însă legea fundamentală poate fi modificată''.
"Constituţia poate fi amendată, va fi amendată. Autonomia nu este împotriva statului român şi nu este împotriva statului unitar (...) Autonomia nu înseamnă secesiune, autonomia este o doleanţă a comunităţii maghiare care la un moment dat se va realiza'', a spus Kelemen Hunor.
Referindu-se la vizita preşedintelui suspendat Traian Băsescu în judeţul Covasna, preşedintele UDMR a precizat că nu s-a întâlnit cu acesta şi a arătat că ar fi bine ca şi alţi politicieni să vină în zonă pentru a-i cunoaşte pe maghiari şi pentru a înţelege că aceştia nu sunt ''duşmanii României''.
Traian Băsescu a venit joi seară în staţiunea Covasna împreună cu soţia sa pentru a petrece câteva zile libere.
La invitaţia Consiliului Judeţean Covasna, Kelemen Hunor a participat sâmbătă la inaugurarea DJ 121 Târgu Secuiesc-Covasna, care a fost reabilitat din fonduri europene.
sursa: antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News