Klaus Iohannis a promulgat legea! Anumiți români vor fi scutiți de plata impozitului
Klaus Iohannis a promulgat legea! Anumiți români vor fi scutiți de plata impozitului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGospodăria ţărănească va putea fi scutită de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri, conform unei legi abia promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, scrie bugetul.ro
Potrivit legii, „gospodăria ţărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperative agricole. Definirea şi modul de autorizare a gospodăriei ţărăneşti se stabilesc prin ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor”.
Acelaşi act normativ introduce în Legea cooperaţiei agricole şi precizarea clară privind scutirea de impozite pentru membrii cooperatori, ceea ce înseamnă că, pentru a putea fi scutiţi de plata impozitului pe teren şi clădire, proprietarii gospodăriilor ţărăneşti trebuie să se înscrie într-o cooperativă
Astfel, se prevede ”scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016”.
Potrivit modificărilor aduse Legii coperativelor agricole, scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole ar urma să fie operată: pentru primii 5 ani de la începerea desfăşurării activităţii în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani, pentru cele deja înfiinţate, care au realizat la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent o cifră de afaceri anuală netă de până la 10.000.000 euro, cursul de schimb fiind cel valabil la încheierea exerciţiului financiar în care s-a realizat cifra de afaceri;
„Scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale”, se arată în modificările aduse Legii cooperaţiei agricole.
Noua lege va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News