La RESTAURANTUL ”La Chiftea”, HAMSIILE se mănâncă NECURĂȚATE
La RESTAURANTUL ”La Chiftea”, HAMSIILE se mănâncă NECURĂȚATE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa Chiftea este un restaurant foarte cunoscut din Medgidia, care face și livrări la domiciliu. După ce a comandat și primit o porție de hamsii, un client nemulțumit a reclamat faptul că peștii nu ar fi fost curățați cum trebuie, ilustrând acest lucru și cu fotografii. ”Hamsiile le cumpărăm congelate, la pungi de 5 kilograme și apoi le punem direct în friteuză. Nu avem cum să le curățăm, dar așa este peste tot, hamsiile se mănâncă cu totul ” a declarat pentru Replica, Mihai Badea, administratorul localului.
Hamsiile sunt probabil cel mai consumat pește de pe litoral, în special în plin sezon. Un locuitor din Medgidia și-a comandat o porție de hamsii de la localul La Chiftea, fără a-și închipui ce avea să primească. Peștele primit nu arăta cum ar fi trebuit, clientul considerând că ar putea fi chiar stricat, sau cel puțin necurățat. ”Mulțumim la chiftea, sunteți cei mai buni” și-a vărsat nemulțumirea clientul. ”Nu știu care e treaba cu hamsia dar eu am găsit gândac în ciorbă, vierme în salată... asta la comenzi. Când am mâncat acolo mi-au adus în farfurie lângă castron ardeiul iute jumate și uscat asa adică mușcat din el jumate. Niște mizerii de oameni cine știe ce or mai face prin bucătăria aia” este declarația unui alt client nemulțumit.
Clientul trebuia să ne contacteze
”Clientul trebuia să ne contacteze pe noi și asa am fi rezolvat orice problemă. Nu este vina noastră, noi hamsiile le cumpărăm congelate, la pungi de 5 kilograme și apoi le punem direct în friteuză. Nu avem cum să le curățăm, dar așa este peste tot, hamsiile se mănâncă cu totul, pentru că noi le punem direct congelate la prăjit pentru că altfel nu se poate. Nu am mai avut până acum reclamații în această privință și cred că dacă clientul ar fi apelat la noi și ne-ar fi spus nemulțumirea sa, totul s-ar fi rezolvat” a declarat pentru ziarul Replica de Constanța, Mihai Badea, administratorul La Chiftea.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News