REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
21.2° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

La Washington, viza de intrare în SUA şi drogurile, în ''meniul'' unui alt proces al prinţului Harry

La Washington, viza de intrare în SUA şi drogurile, în ''meniul'' unui alt proces al prinţului Harry

A.F. 8 iunie 2023 | 00:00 582

Justiţia americană a examinat recursul unei asociaţii conservatoare care vrea să afle mai multe informaţii despre viza acordată prinţului Harry, deşi acesta a recunoscut că a consumat droguri în Statele Unite, informează AFP.

La Washington, viza de intrare in SUA si drogurile, in ''meniul'' unui alt proces al printului HarryPrinţul Harry

Departe de tribunalul londonez unde ducele de Sussex a depus marţi mărturie împotriva "ostilităţii" presei faţă de persoana sa, un judecător federal american va analiza într-o audiere la Washington o cerere cu un caracter mult mai tehnic, depusă de Heritage Foundation.

Aceasta reclamă, în virtutea legii pentru libertatea de informare, să consulte dosarul privind migraţia prinţului Harry, care a renunţat la statul de membru activ al familiei regale britanice şi s-a mutat în California alături de soţia lui americană, Meghan Markle.

Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea "a recunoscut public (...) că a comis un anumit număr de infracţiuni asociate drogurilor în Statele Unite şi în străinătate. În mod normal, legea americană stipulează că astfel de persoane sunt ineligibile pentru intrarea în ţară", precizează textul recursului demarat de această fundaţie, extrem de influentă în cercurile juridice conservatoare.

Fundaţia se sprijină în demersul ei în special pe autobiografia prinţului Harry, publicată în ianuarie, în care acesta din urmă a recunoscut că a consumat canabis, substanţe psihotrope şi cocaină în Regatul Unit, Lesotho şi pe teritoriul american, citează Agerpres.

În 2002, "în casa de la ţară a unei persoane, într-un weekend de vânătoare, mi s-a oferit o linie (de cocaină), am mai consumat şi altele de atunci", a dezvăluit prinţul Harry în "Spare", în care a povestit şi că "a înghiţit" ciuperci halucinogene în timpul unei petreceri din Los Angeles în 2016.

"Drogurile psihedelice mi-au făcut puţin bine. Am consumat în scopuri recreative timp de mai mulţi ani (...), apoi în scopuri terapeutice, medicale", a adăugat el, spunând totodată că este un tânăr "nefericit", dispus să facă totul pentru a încerca "să schimbe statu-quoul".

Or, Heritage Foundation dezvăluie că alte personalităţi, inclusiv fotbalistul Maradona şi cântăreaţa Amy Whinehouse, nu au fost primiţi pe teritoriul american din cauza faptului că au consumat droguri.

Fundaţia vrea să obţină acces la chestionarul completat de prinţul britanic pentru a intra în Statele Unite, un formular în care fiecare candidat trebuie să precizeze dacă a consumat droguri.

Recunoscând că aceste documente "pot prezenta un anumit interes pentru public", guvernul federal american a precizat că "nu dispune la ora actuală de elemente suficiente pentru a judeca dacă alte interese nu sunt cumva mai importante" şi a dat asigurări spunând că nu există o urgenţă pentru a face public acest dosar. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oricum este lafel ca Eduart. Rusinea familiei regale.
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768