REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Lider de sindicat: Marți e grevă, alte date n-am

Lider de sindicat: Marți e grevă, alte date n-am

Victor ROTARU 1 iunie 2023 | 13:30 1124

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat joi, după ce Guvernul a adoptat ordonanţa care reprezintă ultima ofertă salarială pentru greviştii din educaţie şi înainte de o nouă rundă de consultări la Palatul Victoria, că lucrurile nu s-au schimbat față de ziua precedentă. El a precizat că şi marţi va fi grevă şi că decizia privind încetarea acesteia aparţine sindicaliştilor.

Lider de sindicat: Marti e greva, alte date n-am

„Lucrurile nu sunt schimbate faţă de ziua de ieri. Mandatul pe care l-am primit este acela de a respinge oferta. Nu ştiu ce a făcut Guvernul, se pare a dat Ordonanţa. Premierul ne-a invitat la noi discuţii, probabil legate de întreaga listă de revendicări”, a declarat Hăncescu, scrie News.ro.  El a fost întrebat dacă simte că a pierdut din mână oamenii pentru că unii ar fi tentaţi să accepte oferta Guvernului. “Complet fals. Oamenii sunt cei care vor decide.

Marţi vor veni oamenii la şcoală, vor analiza lucrurile şi ei sunt cei care vor decide, nu noi liderii. Oamenii sunt cei care sunt suverani”, a transmis liderul de sindicat. Întrebat dacă marţi va fi zi de şcoală, Hăncescu a răspuns: „Marţi este grevă. Alte date eu nu am la această oră. Oamenii au semnat pentru greva generală, oamenii o încetează”, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mergeți la scoală copiii dă examene Distrugeți o generație de elevi Voi oricum naveti conștiința dovada așteptați cadouri la diverse evenimente Ptr sfârșit de an se strâng bani ptr cadou lui doamna mergeți la ore că pierdeți Vreți doar bani și cadouri ați uitat sa educați copiii p***ați la clase formal și așteptați meditații la romană matematică fizică materii de examen
0
0
Asa sa faceti! Abia acopera inflatia pe 2023 maruntisul pe care vi-l arunca. Nu mai vorbim de cea din ceilalti ani. Plus toate capcanele din noua lege in care unora, cu vechime, le vor scadea salariile, iar majorarile care se fac pana in 2026 vor fi raportate la salariul mediu din 23. Imi pare rau ca nu spuneti nimic si despre statut, drepturi si mizeriile puse de campeanu prin pixul prostaloaicei de deca in noua lege a educatiei.
1
0
Foarte bine, sa continue; guvernul a facut inflatia de cativa ani, nu a picat din cer si toti cei care au un sindicat si salarii mici au dreptul la greva; iar cei care nu au sindicate ca cei din privat sa-si faca; e adevarat ca e foarte greu, chiar periculos si riscant ptr ca patronii vor lupta dur ca sa impiedice asta dar este singura solutie; sa schimbi tot timpul jobul si sa vanezi tot timpul oportunitati nu este o solutie ptr simplu motiv ca nu sunt oportunitati ptr toti, de fapt nu sunt decat ptr foarte putini
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510