REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
21.4° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Liderul de sindicat al salariaților ANR plânge după bani!

Liderul de sindicat al salariaților ANR plânge după bani!

Mirela PASCAL 16 august 2024 | 00:00 225

Așa cum am arătat la dată recentă, angajații Autorității Navale Române au protestat, miercuri, după ce, zic ei, le-a ajuns cuțitul la os, solicitând, printre altele, salarii mai mari cu 30 %. În urma materialul publicat de Replica, în cadrul căruia sunt prezentate salariile încasate de angajații ANR, informațiile fiind publice, afișate chiar pe site-ul companiei, liderul de sindicat al salariaților din ANR ne-a transmis un drept la replică, pe care îl puteți citi mai jos.

Liderul de sindicat al salariatilor ANR plange dupa bani!

Replica a arătat, în ediția anterioară, că unii salariați din cadrul ANR au salarii mai mult decât decente. Alin Iorga, președintele Sindicatului Liber Cardinal al Lucrătorilor din ANR, a transmis un drept la replică prin intermediul căruia dorește să transmite că solicitările salariaților sunt mai mult decât fondate. Așadar, Alin Iorga spune, în dreptul la replică, că „angajații ANR au în prezent salariile reglementate de Legea 163/2017, asta înseamnă că toate funcțiile de execuție din ANR sunt trecute pe Anexă 7 a acestei legi, în care coeficientul de salarizare de bază este 1.75-2.37. Un punct de coeficient este egal cu 1 salariu brut minim pe economie. Calculul acesta este făcut considerându-se salariul minim brut de 3300 lei.  Această înseamnă că, conform legii 153/2017 în ANR un angajat cu gradația maximă și vechimea maximă va încasa BRUT 3.300× 2.36= 7788 lei BRUT. Dacă din acest salariu BRUT MAXIM CALCULAT scădem scădem contribuțiile lunare la stat, obținem 4283 Lei. Tot legea 153/2017 spune că sporurile salariale nu pot depăși 30%. Dacă la această suma adăugăm valoarea maximă de 30%, obținem suma de 5.568 lei. Acesta este salariul NET, în mâna maxim pe care îl poate încasa un angajat ANR în funcție de execuție din ANR, cu vechime maximă și gradație maximă. Ca și sindicat, putem susține aceste cifre cu aproximativ 300 de fluturași de salariu a jumătate din angajații ANR care ne sunt în prezent membri de sindicat. Acolo o să vedeți realitatea crudă cu care ne confruntăm”.

Reamintim, mai jos, și poziția ANR referitoare la solicitările angajaților. „Autoritatea Navală Română respectă dreptul angajaților săi de a-și exprima nemulțumirile prin proteste. În conformitate cu prevederile Codului Muncii, la articolul 40, ANR are responsabilitatea de a acorda salariaților toate drepturile prevăzute de lege prin contractul colectiv de muncă și din contractele colective de muncă, obligații pe care ANR le-a îndeplinit“, a declarat Irina Pușcașu, purtătorul de cuvânt al ANR.

Vom urmări acest subiect și vă vom ține la curent cu noutățile!


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016