REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Ligia Deca anunță lansarea programului "Primul student din familie"

Ligia Deca anunță lansarea programului "Primul student din familie"

Andreea CONDURACHE 27 decembrie 2023 | 14:06 1062

Programul „Primul student din familie” a fost lansat în consultare publică, potrivit ministrului Educației, Ligia Deca. „Primul student din familie” este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în legile educației susținute de PNL și promulgate în acest an.

Ligia Deca anunta lansarea programului 'Primul student din familie'Ligia Deca, ministrul Educației

,,Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Este nevoie de implementarea unui astfel de program, mai ales fiindcă rata de participare a tinerilor români la studii superioare este aproape la jumătate față de media Uniunii Europene.", a explicat Ligia Deca.
Potrivit ministerului, ”probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puţin 50% mai mare decât din mediul urban”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510