REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
27.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Liviu Dragnea a dezvăluit de ce s-a apucat de gătit

Liviu Dragnea a dezvăluit de ce s-a apucat de gătit

Valentina CAMARA 11 aprilie 2023 | 00:00 389

Nu cu mult timp în urmă, Liviu Dragnea și-a lansat emisiunea de gătit pe canalul său de YouTube. De asemenea, politicianul postează des videoclipuri și pe pagina de TikTok, acolo unde a strâns într-un timp destul de scurt un număr impresionant de urmăritori.

Liviu Dragnea a dezvaluit de ce s-a apucat de gatit

Fostul politicianul a povestit cum a început, de fapt, pasiunea sa pentru gătit și cum i-a venit ideea de a deschide un cont pe rețelele de socializare pentru a împărtăși cu internauții diferite rețete.

Liviu Dragnea, emisiune de gătit în mediul online

Dragnea  mărturisește că este pasionat de gătit încă din adolescență, iar cea care i-a deschis drumul către gastronomie a fost chiar mama sa.

Acesta a continuat să gătească atât în liceu, cât și în facultate, pentru a face economii.

“Prima dată am intrat în bucătărie la mama când eram mic. Îi furam tot felul de chestii de pe masă, de pe aragaz, ca orice copil nebunatic. Cred că atunci am descoperit. Stăteam în mirosurile acelea atât de plăcute. Prima dată am gătit în clasa a zecea. Eram la liceu, stăteam în cămin, iar mama mi-a zis mereu că e mai bine să ştii să găteşti pentru că aşa înveţi să trăieşti, să te chibzuieşti.

Apoi, în facultate, găteam împreună cu colegii. Eram 4 colegi, ne făcuserăm o formaţie rock, EGO se numea, iar pe-atunci primeam cartele pentru masă. Noi le vindeam şi ne cumpăram instrumente ca să dăm concerte. Şi găteam în cameră ca să facem economii pentru muzică”, a declarat Liviu Dragmea, pentru click.ro

Cât despre ideea de a-și deschide un cont pe canalul de YouTube dedicat gastronomiei, fostul politician a fost influențat de un prieten care l-a sfătuit să facă acest pas, pentru a împărtăși cu internauții pasiunea sa.

Mai mult decât atât, Liviu Dragnea nu plănuiește să facă bani din asta, întrucât o face din plăcere.

“Unui prieten i-a venit ideea. Mă tot vedea cum gătesc şi a zis, dar de ce nu te apuci să te filmezi pentru că ar fi interesant şi uite aşa am filmat prima reţetă acum o săptămână şi ceva. Duminică seară am filmat şi apoi am postat. Dar nu filmez pentru bani. Nu mă gândesc să fac asta, e doar o plăcere, de asta se numeşte „Bucătăria de acasă”, a mai spus fostul politician.

Liviu Dragnea, în competiție cu Jamila

Mulți internauți au vorbit despre noua competiție a Jamilei, bucătăreasa chiar reacționând public pe această temă. Și Liviu Dragnea a avut ceva de zis pe acest subiect și a mărturisit că nu este afectat de comentariile răutăcioase, ba chiar îl amuză glumele aceastea mai tare decât cele pe care le auzea pe vremea când era implicat în politică.

“Era cel cu Jamila, dar eu nu mă supăr, mă amuz foarte tare. Nu sunt un om care să se supere, cert este că sunt mai tari glumele astea de acum decât cele pe care le-am auzit când eram în politică”, a mai adăugat Liviu Dragnea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303