Liviu Dragnea anunță de ce modifică PSD Codurile penale
Liviu Dragnea anunță de ce modifică PSD Codurile penale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că modificarea Codurilor penale urmează să fie realizată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.
"Trebuie să le modificăm din cel puţin din trei motive. Sunt două directive europene: Directiva 42/2014, Directiva 343/2016, care trebuie să fie transpuse în legislaţie până în aprilie şi - sigur nu o să ajungem până atunci - după aceea avem un risc de infringement. Al doilea motiv: deciziile Curţii Constituţionale care, ne place sau nu ne place, sunt obligatorii, şi deciziile CEDO. Sunt cele trei motive principale pentru care Codurile penale trebuie modificate. Acestea sunt explicaţiile, sunt simple şi calendarul este până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare", a spus el, într-o declaraţie acordată presei, după Congresul extraordinar al PSD.
El şi-a exprimat speranţa că modificările Codurilor penale se vor realiza în urma unei comunicări "mult mai bune şi directe" cu Consiliul Europei şi Comisia Europeană.
"Aşa cum am spus şi anul trecut, până la finalul sesiunii, legile justiţiei să fie adoptate şi au fost adoptate, dar asta nu înseamnă că s-au făcut sub presiune. Şi la legile justiţiei, articole declarate neconstituţionale de Curte vor fi modificate, în raport cu ceea ce a decis Curtea Constituţională, iar Codurile penale - la fel, cu dezbateri largi. Sper, cu aceeaşi implicare - pentru care le mulţumim - şi CSM şi asociaţiilor de magistraţi şi cu comunicare mult mai bună şi directă cu Consiliul Europei, cu Comisia Europeană, în aşa fel încât schimbul de informaţii să fie cel corect", a mai spus el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News