Localităţile Techirghiol şi Eforie Sud, lăsate fără apă
Localităţile Techirghiol şi Eforie Sud, lăsate fără apă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPentru executarea lucrărilor de racordare a magistralei de alimentare cu apă din localitatea Eforie Sud, nou montată la sistemul centralizat de distribuţie, mai precis pentru racordarea la rezervorul principal de 5.000 metri cubi, din incinta staţiei de pompare aferentă localităţii, lucrări executate în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 20 noiembrie 2014, în intervalul 00,00 – 24,00. Vor fi afectaţi de lipsa apei potabile toţi consumatorii din localitatea Eforie Sud şi zona de nord a localităţii Tuzla. Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări “Reabilitare şi extindere reţele apă/ canal, reabilitare staţii de pompare apă potabilă şi apă uzată - localitatea EFORIE”, în valoare de 19,4 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanţare de 5,55 milioane lei.
În cadrul acestui proiect, staţia de pompare a localităţii Eforie Sud, a fost reabilitată total, instalaţiile aferente obiectivului având o vechime de peste 45 de ani. Proiectul cuprinde şi extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare pe o lungime de aproape 25 km. Tot pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unui tronson din conducta principală de distribuţie a localităţii Techirghiol, conductă cu diametrul de 400 mm, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 20 noiembrie 2014, în intervalul 18,00 – 24,00. Vor fi afectaţi de lipsa apei potabile toţi consumatorii din localitatea Techirghiol. „Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi şi îi asigurăm că echipele de intervenţie ale constructorului care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, au declarat reprezentanţii RAJA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News