REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Los Angeles Lakers, echipa superstarului LeBron James, are un nou antrenor

Los Angeles Lakers, echipa superstarului LeBron James, are un nou antrenor

Replica API 5 iunie 2022 | 23:54 1112

Los Angeles Lakers, echipa superstarului LeBron James, l-a numit oficial în funcţia de antrenor pe Darvin Ham, a anunţat vineri franciza din Campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), citată de AFP și Agerpres.

În vârstă de 48 de ani, Darvin Ham, a fost în ultimele patru sezoane antrenor secund la formaţia Milwaukee Bucks, pe care a ajutat-o să câştige titlul de campioană a NBA în 2021.

Los Angeles Lakers l-a concediat în luna aprilie pe antrenorul Frank Vogel, la capătul unui sezon 2021-2022 foarte dezamăgitor pentru echipa californiană.

Aflat în funcţie din 2019, Vogel, care a cucerit titlul de campion al NBA la primul său sezon alături de Lakers, nu şi-a putut califica în acest an echipa în faza play-off-ului.

LeBron James nu a mai aşteptat oficializarea acestei numiri pentru a saluta sosirea noului său antrenor. "Sunt atât de entuziasmat! Felicitări şi bun venit la echipă Darvin Ham", a scris James într-un mesaj postat pe Twitter în urmă cu câteva zile.

Los Angeles Lakers a încheiat campania 2021-2022 pe locul 11 în Conferinţa de Vest, cu un bilanţ de 33 de victorii şi 49 de înfrângeri, în ciuda prezenţei în efectivul său a starurilor LeBron James, Anthony Davis şi Russell Westbrook, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510