Luați de-aici! O clădire insalubră din Constanța este ticsită cu documente oficiale?! Video
Luați de-aici! O clădire insalubră din Constanța este ticsită cu documente oficiale?! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urmă cu doi ani, un scandal imens a izbucnit la Constanța după ce o femeie a fost trimisă să-și caute singură niște documente din ”arhiva” Casei de Pensii, de care avea nevoie, documente ce erau depozitate într-o a anexă a clădirii în care funcționează Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Era o clădire insalubră, plină cu mucegai, unde actele oficiale, inclusiv ale altor instituții, erau ticsite în cutii sau zăceau, pur și simplu, pe jos. Ei bine, aceeași imagine există și astăzi.... deși reprezentanții celor două instituții susțin că nu sunt documente oficiale, acestea urmând să ajungă la casat.
Arhiva AJPIS dintr-o clădire deplorabilă, motiv de scandal în 2020
Într-o zonă relativ centrală a Constanței se afla o hală înghițită de mucegai, afectată de trecerea timpului.
Este aceeași hală descoperită, în urmă cu doi ani, de către o femeie care câștigase un proces la București, cu Casa de Pensii, și avea nevoie de documente pentru a fi încadrată la o pensie mai mare.
Aceasta a fost pusă să-și caute singură, în arhivă, documentele, în clădirea plină de mucegai, parcă abandonată și afectată grav de trecerea timpului și de nepăsarea autorităților.
Anica Mîrț, căci despre ea este vorba, fusese avertizată de condițiile improprii pe care avea să le întâlnească aici, însă nu a crezut până nu s-a lovit de crudul adevăr. „Am fost înștiințați să venim echipați cu mănuși, cu măști, cu obiecte de iluminat, pentru că sunt condiții improprii”, povestea femeia. „Documentele toate sunt aruncate de-a valma, nu există uși, nu există geamuri, nu există rafturi, totul este aruncat pe jos, fără nicio ordine”, mai spunea ea.
așa erau depozitate documentele, în 2020, când Anica Mirt a ajuns la clădirea dezafectată
După doi ani, clădirea încă există, iar mormane cu documente stau la loc de cinste
Ministrul Muncii de la acea vreme, Violeta Alexandru, a dat ordin ca problema să se rezolve însă, după doi ani, situația pare neschimbată.
Imagine din interiorul imobilului
Reporterul Replica s-a deplasat la fața locului, iar prin geamurile prăfuite se observă cutii cu documente.
Reprezentanții AJPIS susțin că situația s-a remediat la scurt timp după scandal, iar arhiva a fost preluată de diverse firme. Iar Corina Samoilă, șefa Casei Județene de Pensii, a declarat: „Casa de Pensii nu mai are documente acolo. Sunt luate documentele. Mai sunt niște hârtii pe acolo, dar probabil și acelea sunt pentru casat, dar nu le-am mai dus dincolo. Documentele rămase le vom da la casat anul viitor, în primele luni, dar noi nu mai avem niciun dosar. Toate sunt luate de acolo”.
Imagine din interiorul imobilului
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News