Ludovic Orban, discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor
Ludovic Orban, discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a participat, vineri, la Parlament, la o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor.
Ludovic Orban
Potrivit unui comunicat transmis vineri, în cadrul întâlnirii au avut loc discuţii privind identificarea de soluţii legislative pentru creşterea nivelului de creditare din economie şi facilitarea accesului companiilor şi persoanelor fizice la resurse financiar-bancare, pentru nevoile proprii de dezvoltare.
"Reprezentanţii sistemului bancar din România au apreciat evoluţiile pozitive din economie şi măsurile de stimulare a creditării pentru companii, de tipul IMM Invest, care au ajutat firmele, în perioada dificilă de la începutul pandemiei, oferind acces rapid la finanţarea de care aveau nevoie pentru investiţii şi capitalul de lucru", se arată în comunicat, scrie Agerpres.
În cadrul discuţiilor, s-a stabilit organizarea de întâlniri periodice, pentru abordarea priorităţilor parlamentare şi a proiectelor de interes comun.
La întâlnire a participat o delegaţie formată din reprezentanţi ai principalelor instituţii bancare din România, condusă de Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News