REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
24.3° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Lungmetrajul „Dungeons & Dragons“ transpune universul fantastic al jocului pe marele ecran

Lungmetrajul „Dungeons & Dragons“ transpune universul fantastic al jocului pe marele ecran

A.F. 27 martie 2023 | 00:00 237

Lungmetrajul ''Dungeons & Dragons'', care transpune pe marele ecran popularul joc de rol, a avut joi premiera în Marea Britanie, la Leicester Square din Londra, în prezenţa actorilor din distribuţie Chris Pine, Rege-Jean Page şi Michelle Rodriguez, potrivit Reuters.

Lungmetrajul „Dungeons & Dragons“ transpune universul fantastic al jocului pe marele ecran

''Dungeons & Dragons: Honor Among Thieves'' ajunge în cinematografe săptămâna viitoare şi speră să cucerească o nouă generaţie de fani ai celebrului joc lansat în 1974.

Filmul îl are în centru pe Edgin, interpretat de Chris Pine, care reuneşte o ceată de aventurieri a căror misiune este de a regăsi o relicvă cu puteri neobişnuite.

''Nu prea ştiam nimic despre joc, dar nepotul meu este... un jucător D&D... l-am urmărit cum se joacă împreună cu prietenii lui şi am fost uimit să văd de cât de multă bucurie şi improvizaţie este nevoie, era exact ca o sală de gimnastică a imaginaţiei'', a declarat Pine pentru Reuters în seara premierei.

''Sperăm că după vizionarea filmului, oamenii îşi vor da seama că este o lume amuzantă, cu personaje interesante, care necesită creativitate şi imaginaţie, pur şi simplu o modalitate minunată de petrecere a timpului'', a mai spus el.

Presărat cu efecte viziuale surprinzătoare şi cu peisaje uimitoare, filmul nu se adresează doar fanilor acestui joc de societate, au explicat regizorii peliculei, Jonathan Goldstein şi John Francis Daley.

''Jocul acesta este atât de generos, există un potenţial atât de mare, încât filmul utilizează tot acest potenţial'', a spus Goldstein.

''Nu trebuie să fii un fan al jocului pentru a te bucura de film. Te introduce pur şi simplu în atmosfera (de creativitate şi imaginaţie), de aceea este atât de grozav'', a adăugat Daley, citează Agerpres.

Rodriguez, care o interpretează pe Holga, a jucat jocul în trecut.

''Când (regizorii) John şi Jonathan mi-au prezentat scenariul, mi-au revenit toate amintirile'', a spus ea.

''Am înţeles de ce (Dungeons & Dragons) există de 50 de ani'', a mai spus ea.

Page, care îl interpretează pe Xenk, a spus că a jucat pentru prima dată Dungeons & Dragons cu puţin timp înainte de începerea filmărilor.

''Nu sunt un jucător, dar m-am uitat la alţi oameni care joacă Dungeons & Dragons şi e posibil să fi devenit chiar mai implicat'', a spus el.

''Aşa m-am familiarizat puţin cu lumea aceasta, dar am jucat pentru prima dată alături de colegii din distribuţie'', a mai spus el.

Din distribuţia peliculei distribuită de Paramount Pictures mai fac parte Hugh Grant, Justice Smith, Daisy Head şi Sophia Lillis.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303