REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Mădălina Ghenea şi Ed Westwick vor juca împreună în thrillerul 'Deep Fear'

Mădălina Ghenea şi Ed Westwick vor juca împreună în thrillerul 'Deep Fear'

Replica API 19 noiembrie 2021 | 00:00 809

Actriţa română Mădălina Ghenea, care a interpretat-o recent pe Sophia Loren în lungmetrajul „House of Gucci”, şi actorul englez Ed Westwick, cunoscut din „Gossip Girl” şi „Children of Men”, vor juca împreună în thrillerul „Deep Fear”.

Mădălina Ghenea

Ghenea, care a mai jucat în „Youth” şi „Urma”, va fi acum proprietarea unui iaht, Naomi, care porneşte singură într-o călătorie prin Caraibe pentru a se întâlni cu iubitul ei, Jackson (jucat de Westwick) în Grenada, conform news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Când drumul ei este perturbat de o furtună, ea întâlneşte supravieţuitori ai unui naufragiu şi aceştia se dovedesc, destul de rapid, a fi traficanţi de droguri. Ei o forţează pe Naomi să scufunde şi să recupereze încărcătura lor de cocaină, iar ea descoperă o mulţime de rechini tigru pe care trebuie să îi păcălească pentru a supravieţui.

Mădălina Ghenea a declarat într-un comunicat citat de Variety: „Mi-a plăcut acest personaj din momentul în care am citit scenariu. Naomi este o femeie tânără extrem de încrezătoare, plină de viaţă şi realizată - este o onoare să joc un rol feminin principal atât de motivant. M-am distrat mult în luna în care am urmat un antrenament de scufundări, ca pregătire pentru acest rol, şi abia aştept să încep filmările alături de o echipă atât de talentată”.

Marcus Adams („Long Time Dead”) regizează după un scenariu scris de Robert Capelli Jr („The Rules (for Men)”) şi Sophia Eptamentis („Invincible Summer”).

„Scenariul reprezintă ocazia de a crea un context original pentru gen”, a spus Adams.

Sean O’Kelly („Marin Call”) şi Marc Bikindou (Black Dahlia”) de la brilliant Pictures sunt producători împreună cu Engelbert Grech („The Raft”) şi Chris Bongirne („W.E.”) de la Halo Pictures.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mare actrita individa .a trecut prin paurile actorilor si nu se opreste
1
0
nu inteleg ce poate juca individa, poate o sirba ,o hora ceva .
2
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016