REPLICA ONLINE CONSTANTA

36.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
36.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Madonna a cumpărat de la The Weeknd o vilă în Los Angeles cu aproape 20 de milioane de dolari

Madonna a cumpărat de la The Weeknd o vilă în Los Angeles cu aproape 20 de milioane de dolari

Replica API 15 aprilie 2021 | 00:00 1023

Vila pe care diva muzicii pop Madonna a cumpărat-o în Los Angeles are o grădină de 12.000 de metri pătraţi, un corp principal şi o aripă rezervată oaspeţilor, relatează online ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.

Madonna

Sursa foto: Madonna / Facebook

New York, Hamptons sau Lisabona, lista reşedinţelor pe care Madonna le-a avut în ultimii ani este lungă, însă aşa numita "regină a muzicii pop" vrea acum să se instaleze în Los Angeles, unde a venit anul trecut pentru a petrece perioada de carantină împotriva noului coronavirus.

Madonna, alături de familia ei, alaiul său de asistenţi, guvernante şi personal de securitate, a închiriat atunci o vilă spaţioasă în Coldwater Canyon din Beverly Hills.

Însă acum, cântăreaţa în vârstă de 62 de ani locuieşte într-o vilă impresionantă din Hidden Hills, pe care a cumpărat-o de la artistul canadian The Weeknd.

Vila, cu o suprafaţă de 1.160 de metri pătraţi, are nouă dormitoare şi nouă băi în corpul principal şi alte şapte camere în aripa rezervată oaspeţilor.

Sursa foto: lofficiel.co.uk

The Weeknd, pe numele său real Abel Makkonen Tesfaye, a cumpărat casa în urmă cu patru ani pentru suma de 18,2 milioane de dolari şi, deşi iniţial a dorit să o vândă cu 25 de milioane de dolari, preţul final al vilei a fost 19,3 milioane de dolari.

Decizia Madonnei de a se instala la Los Angeles este legată de filmul biografic despre viaţa sa pe care vrea să-l regizeze şi al cărui scenariu l-a scris în colaborare cu Diablo Cody.

Proiectul, confirmat în septembrie anul trecut de studiourile de la Hollywood, va prezenta viaţa artistei din anii 1970 când a venit la New York şi s-a alăturat scenei culturale 'underground' şi până la succesul mondial pe care a ştiut să-l menţină datorită numeroaselor sale "reinventări".

"Sunt atâtea poveşti nespuse şi inspiratoare şi cine poate să le prezinte mai bine decât mine. Este esenţial să pot împărtăşi caruselul vieţii mele cu propria mea voce şi viziune", a asigurat Madonna într-un comunicat.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510