REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.4° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
28.4° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

MAE avertizează românii care merg în Bulgaria

MAE avertizează românii care merg în Bulgaria

Victor ROTARU 2 octombrie 2023 | 00:00 901

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, începând de vineri, minerii şi lucrătorii din sectorul energetic organizează proteste la nivel naţional, iar circulaţia va fi blocată pe mai multe drumuri.

MAE avertizeaza romanii care merg in Bulgaria

Este vorba de drumurile naţionale sau europene:

    Sofia - Pernik, prin blocarea intersecţiei tip sens giratoriu Daskalovo, pe sensul de mers către Pernik;
    Ruse - Svilengrad, prin blocarea pasului Republica, în special în zona Gurkovo;
    Sofia - Burgas, prin blocarea ieşirii din Stara Zagora către intrarea pe autostrada Trakia şi Stara Zagora - Haskovo.

Traficul greu este oprit la trecerea prin Pasul Republica, fiind formate deja coloane de autocamioane, în aşteptare, sub monitorizarea autorităţilor bulgare competente, înainte de Veliko Târnovo şi, respectiv, de Stara Zagora.

Este recomandat cetăţenilor români să urmărească situaţia din zonele respective, iar şoferilor să respecte cu stricteţe semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile sau semnalele organelor de control aflate la faţa locului. În perioada desfăşurării activităţilor de protest este posibil ca, pentru intervale de timp de peste două ore, şi alte categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere.

MAE mai recomandă turiştilor români să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare. Firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri li se recomandă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente pentru persoanele transportate.

În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” - www.api.bg şi la numărul de telefon +35970013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg;

  •     cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg;
  •     cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia - www.sofia-airport.eu;
  •     cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg;
  •     cu privire la regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria - www.customs.bg.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet sofia.mae.ro, ec.europa.eu, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699