REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.4° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
28.4° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

MAI: Ministrul Predoiu şi ambasadoarea Albaniei au discutat despre combaterea criminalităţii organizate şi a traficului de droguri

MAI: Ministrul Predoiu şi ambasadoarea Albaniei au discutat despre combaterea criminalităţii organizate şi a traficului de droguri

Victor ROTARU 27 mai 2024 | 00:00 45

Interesul pentru intensificarea cooperării poliţieneşti, a schimbului de date şi informaţii în vederea combaterii criminalităţii organizate, cu accent pe traficul de droguri, au constituit temele abordate de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în întâlnirea recentă cu ambasadoarea Republicii Albania la Bucureşti, Enkeleda Merkuri.

MAI: Ministrul Predoiu si ambasadoarea Albaniei au discutat despre combaterea criminalitatii organizate si a traficului de droguriCătălin Predoiu

Potrivit unui comunicat al MAI transmis cei doi demnitari au evocat viziunile similare ale celor două părţi, pe teme de interes la nivel regional şi european, plecând de la legăturile istorice, tradiţionale, care creează o fundaţie solidă de dezvoltare pe viitor.

"Oficialul român a subliniat relaţiile foarte bune care există între cele două ministere, la nivel politic şi tehnic, contactele active pe diferite subiecte de interes comun, exprimând interesul pentru intensificarea cooperării poliţieneşti, schimbului de date şi informaţii în vederea combaterii criminalităţii organizate, cu accent pe traficul de droguri. A subliniat că relaţiile româno-albaneze în domeniul afacerilor interne au înregistrat o dinamică ascendentă în ultima perioadă, cei doi miniştri având o întrevedere oficială în cadrul segmentului la nivel înalt al Comisiei ONU privind Stupefiantele (CND), organizat în perioada 14-15 martie 2024 la Viena", se arată în comunicatul citat.

MAI evidenţiază că principala prioritate o reprezintă combaterea traficului de droguri, fiind lansate sute de operaţiuni pentru anihilarea reţelelor.

Predoiu a subliniat că subiectul, fiind un fenomen transnaţional, este extrem de sensibil şi la nivelul UE, fiind abordat în diferite formate, Preşedinţia belgiană lansând recent Alianţa Porturilor, iniţiativă prin care se încearcă intensificarea luptei împotriva traficului de droguri.

Ambasadoarea Republicii Albania la Bucureşti a mulţumit pentru cooperarea exemplară între cele două ministere, amintind faptul că Albania se află în plin proces de negociere pentru aderarea la UE şi a solicitat sprijinul României pentru îndeplinirea criteriilor tehnice şi alinierea legislaţiei cu acquis-ul comunitar.

Ea a transmis aprecierea pentru susţinerea ţării noastre în parcursul european al Albaniei şi pentru interesul permanent de a promova stabilitatea şi dezvoltarea în regiunea Balcanilor de Vest şi a amintit că România este un partener important în regiune.

Ministrul Predoiu a dat asigurări că ţara noastră va continua să susţină eforturile Albaniei, prin transfer de expertiză, know-how, sprijin pentru pregătirea resurselor umane, dar şi dezvoltarea de proiecte comune sub umbrelă UE.

El a adăugat că un alt domeniu în care Albania poate fi parte a soluţiei la nivel european este combaterea migraţiei ilegale, un subiect care se regăseşte de manieră recurentă pe agenda europeană.

Ambasadoarea Enkeleda Merkuri a punctat că Albania are experienţa unei cooperări foarte bune cu Italia, Franţa, Olanda în acest domeniu şi a exprimat dorinţa de a intensifica cooperarea şi cu România pe acest palier.

Vicepremierul Predoiu a amintit de necesitatea finalizării demersurilor de restituire, către statul român, a Casei Iorga din Saranda şi a subliniat dorinţa autorităţilor române de a soluţiona, amiabil, această chestiune de interes pentru ţara noastră.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016