REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Mai multe muzee din zona rurală a Dobrogei, promovate prin tururi virtuale 3D interactive

Mai multe muzee din zona rurală a Dobrogei, promovate prin tururi virtuale 3D interactive

Andreea VREJOIU 17 mai 2023 | 00:00 915

Zece muzee din zona rurală a Dobrogei vor fi promovate, începând cu luna iulie, prin tururi virtuale 3D interactive, realizate cu echipament de înaltă performanţă, anunţă echipa "Muzee de la sat". Acestea vor fi integrate şi în Google Street View, Google Maps şi Google Earth.

Mai multe muzee din zona rurala a Dobrogei, promovate prin tururi virtuale 3D interactive

Tururile vor fi disponibile pentru vizitare virtuală pe singura platformă online din România dedicată muzeelor de la sat - www.muzeedelasat.ro -, inaugurată pe 1 decembrie 2021. Iniţiativa aparţine unor tineri din Botoşani şi Iaşi, al căror proiect a câştigat, prin concurs, co-finanţare din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Echipa "Muzee de la sat" îşi propune să îmbunătăţească imaginea fiecărui muzeu inclus în proiect prin intermediul tururilor virtuale, fotografiilor, textelor documentate şi al videoclipurilor de prezentare.

În viitor, ţinta este de a extinde proiectul la nivel naţional, obţinând o radiografie a muzeelor de la sat, anunţă iniţiatorii acestui demers.

"Etapa de culegere a datelor pentru regiunea Dobrogei a debutat sâmbătă, 13 mai, în judeţul Tulcea, la Monumentul Paleocreştin de la Niculiţel şi la Casa Memorială 'Panait Cerna' din Cerna", a declarat Nicoleta Felea, copywriter al echipei.

Până la momentul publicării tururilor virtuale, cei interesaţi pot urmări platforma Muzee de la sat, unde sunt deja publicate peste 50 de muzee din regiunile Moldova şi Muntenia.

Cele 10 muzee, din zona Dobrogei, ce vor fi găzduite de platforma www.muzeedelasat.ro sunt: Monumentul Paleocreştin Niculiţel; Casa Memorială "Panait Cerna"; Muzeul Cetăţii Enisala; Gospodăria ţărănească de la Enisala; Muzeul "Suvenir din Dobrogea"; Muzeul Constantin Paraschiva; Muzeul de Artă "Dinu şi Sevastia Vintilă"; Complexul Muzeal Histria; Complexul Muzeal "Tropaeum Traiani" Adamclisi; Muzeul de Artă Tradiţională Turcă Cobadin - UDTR.

Pe lângă cele 10 muzee din Dobrogea, vor fi actualizate şi celelalte regiuni deja parcurse de echipă cu următoarele muzee:

* în zona Moldovei: Castelul Sturdza de la Miclăuşeni (judeţul Iaşi) şi Muzeul de Etnografie Tazlău (judeţul Neamţ);

* în zona Munteniei: Centrul de vizitare "GeoGate", judeţul Buzău; Centrul de vizitare "Muzeul Timpul Omului", judeţul Buzău; Centrul de vizitare "Muzeul Formelor", judeţul Buzău, conform agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016