Mălin Mușetescu, guvernatorul ARBDD, despre tragedia CARNIPROD: 'Este foarte grav ceea ce se întâmplă'
Mălin Mușetescu, guvernatorul ARBDD, despre tragedia CARNIPROD: 'Este foarte grav ceea ce se întâmplă'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestZiua de marţi, 14 august a.c., a fost dedicată dezbaterii pe tema Pestei Porcine Africană care, potrivit autorităţilor judeţene, s-a răspândit în 15 localităţi din judeţul Constanţa, în ciuda eforturilor depuse pentru a stagna contaminărea. Reamintim că ANSVSA a demarat o anchetă epidemiologică în data de 28 iunie, ca urmare a depistării virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparținând unei exploatații comerciale de creștere a porcilor din județul Tulcea, precum și rezultatele examenelor de laborator au confirmat prezența acestuia și în fermele aparținând aceleiași exploatații. Guvernatorul Administrației Rezervația Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Mălin Mușetescu, a povestit în cadrul vizitei sale la Constanţa cu ocazia organizării şedinţei în care a fost vizată problematica virusului, despre cum a ajuns Carniprod în situaţia de a-şi închide “obloanele”.
“Este foarte grav ceea ce se întâmplă. Vă reamintesc cu toată responsabilitatea Carniprod şi-a luat-o pentru că acolo a venit un localnic cu 30 de porci pe care încerca să îi scoată disperat în primele 30 de zile din focar şi să îi pună în camion. Nu ştiu de ce a ajuns el lângă Carniprod. Probabil că s-a gândit că bate cel mai puţin la ochi să încarci 30 de porci într-un camion lângă Carniprod. Numai că l-au prins. Ne mai întrebăm de ce Carniprod a fost prima zonă economică care a avut probleme. Omul este vector. Noi trebuie să avem o atitudine responsabilă dar şi patriotică.”, a declarat guvernatorul Administrației Rezervația Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Mălin Mușetescu.
Citeşte şi: FOCAR de pestă porcină. CARNIPROD ŞI-A ÎNCHIS MAGAZINELE!
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News