Malpraxis la Euromaterna?! O pacientă se chinuie de 9 ani să obțină daune de 170.000 de lei, după o întrerupere de sarcină
Malpraxis la Euromaterna?! O pacientă se chinuie de 9 ani să obțină daune de 170.000 de lei, după o întrerupere de sarcină
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO simplă operație în spitalele de stat sau private îți poate nenoroci viața! Orice intervenție, chiar și minoră, dacă nu este efectuată corespunzător, poate avea consecințele destul de grave. Din păcate, în ultimii ani, în România, mii de pacienți și-au căutat dreptatea în instanță, în cazuri de malpraxis, însă puțini dintre aceștia au și găsit-o. Printre aceștia, se numără și o femeie din Constanța, care efectuat o intervenție de întrerupere de sarcină, în 2013, la Euromaterna. După operație, s-a simțit tot mai rău, iar în final a fost transferată la Spitalul Județean Constanța. După ce și-a revenit, și-a căutat dreptatea în instanță, cerând daune clinicii private, dar și medicului curant. De 9 ani se plimbă de la o instanță la alta și este departe drumul până la o soluție definitivă.
M. G. s-a internat la Euromaterna pe 30 decembrie 2013 pentru efectuarea unei intervenţii de întrerupere de sarcină la indicaţia medicului curant, având în vedere că fătul era dezvoltat anormal. După operație i s-a recomandat să rămână internată pentru a fi supravegheată. Întrucât acuza dureri, a fost operată din nou, însă, deoarece starea de starea ei continua să se înrăutăţească, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, în urma intervenției de întrerupere de sarcină dezvoltând o serie de complicații grave. În mod normal, la internare, odată cu încheierea contractului, pacientele semnează şi consimţământul informat cu privire la riscurile operaţiunii prin care i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea unor complicaţii generale precum și complicaţii specifice constând în perforaţia uterului, leziuni ale colului, uterului, trompelor, vezicii urinare, intestinului, ceea ce poate duce la necesitatea unor operaţii ulterioare., hemoragii, infecţii etc.
În urma problemelor survenite după operație, pacienta vrea să-și facă dreptate
M. G. ori nu a semnat acordul ori, dacă a semnat, nu a citit documentul, deoarece consideră că i-au fost aduse grave prejudicii, precum neinformarea completă cu privire la riscurile intervenției, neeliberarea unui exemplar al formularului de consimțământ informat, perforarea intestinului ceea ce a condus la intervenții chirurgicale ulterioare, neinvestigarea completă și corectă a cauzelor complicațiilor suferite timp de aproximativ 12 ore, perioadă în care tratamentul a constat în aplicarea unei pungi de gheață la nivelul abdomenului, pacienta a mers în instanță, solicitând despăgubiri. Acțiunea a depus-o în noiembrie 2015.
De 9 ani, sălile de judecată i-au devenit casă
Pacienta vrea să-și facă dreptate și încă se zbate, după 9 ani de la intervenție, să obțină daune de la cei pe care-i consideră vinovați pentru problemele medicale cauzate de avortul efectuat la Euromaterna. Întrucât, la internare, a fost încheiat și un contractul de asigurare, pentru o limită de răspundere de 500.000 euro, pacienta a chemat în garanție și compania de asigurări Asirom.
A cerut plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 169.500 de lei cu titlu de daune morale. Medicul acuzat, M. C., a depus întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Euromaterna S.A. În aprilie 2022, Judecătoria i-a respins pacientei acțiunea însă, chiar și așa, a mers mai departe, la instanța superioară. A formulat apel, la Curtea de Apel Constanța și, interesant... magistrații de aici au admis recursul marți, 18 iunie, au casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa. Așadar, dosarul se va rejudeca, însă drumul este lung până la o soluție definitivă. Decizia instanței de fond, oricare ar fi ea, va putea fi atacată.
Vom urmări acest caz și vom reveni cu informații!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News