REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.4° Constanța Lun., 29 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6805
31.4° Constanța Luni, 29 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6805
 

Mama criminalei de la Mangalia și-a vizitat fiica în arest. Loredana a avut o reacție neașteptată

Mama criminalei de la Mangalia și-a vizitat fiica în arest. Loredana a avut o reacție neașteptată

A.F. 10 august 2023 | 19:39 2410

Loredana, fata care și-a ucis cea mai bună prietenă, a primit o vizită-surpriză în arest. Adolescenta s-a întâlnit cu mama ei, care a venit tocmai de la Vaslui pentru a-și vedea fiica aflată după gratii

Mama criminalei de la Mangalia si-a vizitat fiica in arest. Loredana a avut o reactie neasteptata

Despre întâlnirea cu adolescenta, femeia a povestit pentru Antena 3. Aceasta susține că Loredana a izbucnit în plâns în momentul în care a văzut-o și i-a cerut să o ierte. "A început să plângă. Regrete, regrete, regrete, să o iert...Nu cred că și-a dat seama ce a făcut... Eu o ştiu cuminte, nu drogată. A fost educată, nu am învățat-o de rău niciodată...", a povestit mama fetei arestate după ce a ucis-o pe Alina, cea mai bună prietenă, și i-a abandonat trupul sub o bancă dintr-un parc din Mangalia, informează adevarul.ro.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo"

Mama Loredanei a făcut marți, 8 august 2023, primele declarații. Femeia spune că este terminată și că nu își poate explica ce s-a întâmplat între cele două, mai ales că erau prietene din copilărie și crescuseră împreună.

Femeia este șocată de crima cu sânge rece comisă de fiica și a declarat că a vorbit cu aceasta chiar în ziua crimei. Femeia afirmă că fiica ei i-a spus că Alina a căzut pe scări şi nu a amintit nimic despre crimă.

"Ieri am vorbit cu dânsa. A zis că Alina a căzut pe scări şi restul nu ştiu. Alina a fost şi în casă la mine, le-am crescut de mititele. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat de i-a făcut asta, sunt terminată. S-au certat mai demult, s-au împăcat, au stat şi în chirie amândouă. S-au certat, s-au schimbat şi de la serviciu, ca să nu se întâlnească în cameră. Nu știu, nu știu, nu știu. Loredana nu era violentă, din contră".

A omorât-o într-o criză de nervi

În urmă cu câteva săptămâni, Alina plecase la mare împreună cu prietena ei pentru a munci și a câștiga bani, pe perioada verii. Se angajase cameristă la un hotel din Saturn.

Cele două fete au început să aibă divergențe, criminala invocând faptul că victima își înșela iubitul și îi cerea să mintă pentru ea. Ele au început să se certe, apoi s-au lovit reciproc (spune ucigașa), iar în cele din urmă, prietena ei i-a tăiat gâtul. Apoi a băgat-o într-un geamantan, a dus-o în parc și a pus-o sub o bancă, unde a fost găsită de un pescar, citează stiripesurse.ro.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
banii de pe card cati erau?de aici trebuie plecat, ce combinatii aveau si ce ascundeau?oricum, pedeapsa trebuie sa fie maxima
1
0
A scos de la bancomat 2000 de lei.De unde avea card sărăcia și atâția bani?.Este ceva cusut cu ață albă în acest dosar.
3
4
Mai căutați ,mai investigati.Senzația este urmatoarea..toate părțile implicate vor sa zică ceva mai mult si nu zic..stiu toti mai multe decat spun despre viața de noapte a fetelor care ziua lucrau menajere.Se ceratau des,de ce,pe ce motiv?Prietenul victimei zicea că fata ucisa obisnuia sa glumească "iub să imi cumperi un sicriu din banii mei,ca acum am" .De ce se gandea ea la moarte aas tânara?Era in pericol?Patronul stia de certurile lor victima sa plans ca e agresată.De ce nu a ajutat o?Sunt doar cateva intrebari . De rezultatele perchezitiei inf.a tel nu ne zice p********l de caz nimic? Putine inf.reale mult balast .
1
4
Nici garda nu stie ce s a întâmplat ,astea sunt doar presupuneri !!
3
6

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513